Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof.dr. Vasile Astărăstoaie, a declarat pentru AGERPRES, că, în acest moment, nu există nicio schiţă de buget pe 2010 pentru sănătate.
“Din nefericire, parlamentarii au fost mai preocupaţi de campania electorală decât de atribuţiile pe care le au privind prognoza şi previziunile pentru 2010”, a spus preşedintele CMR.
Acesta a explicat că într-o primă schiţă, previziunile pentru sănătate erau de 2,7% din PIB, ceea ce ar fi persmis ca sistemul de sănătate să supravieţuiască până în lunile aprilie-mai. Ulterior s-a ajuns la 3,28% din PIB echivalentul anului 2009.
“Dacă în anul 2009 această sumă a fost insuficientă şi fondurile s-au epuizat la 1 septembrie, ţinând cont de faptul că finanţarea lunilor octombrie, noiembrie, decembrie s-a rostogolit în 2010, un calcul simplu ne arată că un astfel de buget ar fi epuizat la 1 iunie 2010”, a spus prof.dr. V.Astărăstoaie.
El a adăugat că în această situaţie, pentru finanţarea sistemului la parametri normali a sistemului este necesară o alocare a 6% din PIB..