Vicepreşedintele democrat-liberal Valeriu Stoica a afirmat, vineri, în cadrul unei dezbateri publice organizate de Institutul pentru Studii Populare, că şeful statului a dat dovadă de responsabilitate asumându-şi anunţul privind viitoarele măsuri fiscale. Stoica a spus că speră că Executivul şi PDL vor avea curajul de a reveni la raţionalitate în sectorul bugetar.
“Este un moment în care (…) trebuie să fim responsabili. (…) Dacă e vorba de responsabilitate, nu pot să nu remarc că, prin declaraţia făcută ieri (joi – n.r.), Traian Băsescu a dat o lecţie de responsabilitate. Ce era mai comod pentru preşedinte decât să lase în seama Guvernului tot ce ţine de criza actuală din România şi mai ales să lase soluţiile grele, dramatice?”, a spus Valeriu Stoica.
În opinia sa, principalul responsabil pentru situaţia în care se află România astăzi este Guvernul Tăriceanu, precizând că măsurile pe care trebuie să le ia Executivul în perioada următoare nu sunt în realitate măsuri de sacrificiu, ci de normalitate.