O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, condusă de rector, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, a participat, zilele trecute, la festivitatea aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea Şcolii Generale cu predare în Limba Română din Chitighaz (Ungaria).
La eveniment au participat primarii localităţilor Gyula şi Chitighaz, reprezentanţii autoguvernării româneşti din Békéscsaba şi Gyula, consulul Ioan Fodoreanu, preacucernicul părinte Florin Olteanu, lect. univ. dr. Eugen Gagea, director al Clubului Copiilor şi preşedinte al Comisiei de învăţământ, cultură din cadrul Consiliului Local Chişineu Criş precum şi circa 180 de foşti absolvenţi ai Şcolii Generale cu predare în Limba Română.
Delegaţia Universităţii a făcut o donaţie de cărţi, iar prof. univ. dr. Aurel Ardelean a acordat Diplome de Onoare a UVVG şi donaţii în bani atât şcolii generale, cât şi Bisericii Ortodoxe Române pentru cunoaşterea limbii române în localitatea Chitighaz.
În alocuţiunea sa, prof. univ. dr. Aurel Ardelean a felicitat corpul profesoral şi elevii şcolii cu predare în limba română din Chitighaz. „Suntem bucuroşi să constatăm că învăţământul românesc din Chitighaz are un trecut de mai multe secole, când s-a format prima şcoală confesională din voinţa bisericii ortodoxe, funcţionând cu unele întreruperi. Astăzi sunt înscrişi 125 de elevi, educaţi de 15 pedagogi calificaţi devotaţi învăţământului de calitate. Apreciem desfăşurarea unui învăţământ modern la Şcoala Generală pentru Naţionalitatea Română din Chitighaz, unde predau cadre didactice devotate învăţământului românesc. Sărbătoarea marchează o recunoaştere a importanţei pe care o are limba română în această parte a Ungariei, unde sunt respectate principiile Uniunii Europeane de a se preda în limba solicitată de comunitatea română din Chitighaz”.
La rândul său, lect. univ. dr. Eugen Gagea a acordat diplome celor prezenţi evidenţiind totodată legătura pe care o are oraşul Chişineu Criş, din 1982, cu localitatea Chitighaz. „Este prima localitate, după 1989, cu care Chişineu Criş s-a înfrăţit. La nivelul consiliului local am avut importante activităţi în domeniul cultural artistic şi sportiv”.
Întâlnirea s-a finalizat cu vizionarea unei expoziţii de artă plastică a copiilor din Chitighaz, un spectacol omagial şi un bal.