Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad continuă Campania de donare de PC-uri în liceele din județul Arad. Inițiativa de a facilita accesul elevilor și copiilor din mediul rural la calculatoare aparține d-nei prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG.
Astfel, după acțiunea de donare de PC-uri grădinițelor PP Şofronea, P.N. Sânpaul şi Clubului Copiilor de pe lângă Parohia Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Galşa, au urmat Liceul Tehnologic Vinga – 5 PC-uri, unde director este prof. Nicoleta Ivan și Liceul Teoretic Cermei – 10 PC-uri, unde director este prof. Călin Lavinia.