Deși este pensionar, cu acte în regulă, unul dintre foștii directori ai RAR Arad, se crede indispensabil, el fiind susținut de partidul mamă din Arad.
Toate bune și frumoase, dar fostul director actualmente reprezentant Conform anumitor surse, care își doresc să păstreze anonimatul, domnul Departament … RAR Arad, nu prea stă la servici, ci doar 10-15 minute, după care își ia tălpășița, părăsind instituția care îi aduce, în continuare un salar – bunicel!!! -, demn de invidiat!
Una peste alta, poate că are pensie specială, în sensul că banii îi vin, iar domnia sa, fost mare prin primăriile județului, acum mai profită de Statul Român, prin partidul mamă, care l-a lansat în politică.
Am scris aceste rânduri, în urmă mai multor sesizări venite din partea unor oameni cu bună credință, care muncesc la această instituție.
Oricum, ar trebui de văzut cum semnează stimabilul domn – Condica de Prezență!!!
În rest, numai de bine, dar poate că organele abilitate ar trebui să facă un control la RAR Arad!
PS:
Articolul este un Pamflet și trebuie tratat ca atare!