Organizaţia de tineret a PD-L din Gai, încurajată şi susţinută de consilieri locali şi de parlamentari, a organizat sâmbătă o acţiune de curăţenie în cartier, cu scopul de a demonstra că „toamna nu se numără doar bobocii, nu se culeg doar roadele, ci se … primeneşte şi cartierul, aşa încât noul anotimp să păşească într-un areal curat”.
„Acţiunea a fost binevenită şi demonstrează spiritul autentic de gospodari. Cantitatea mare de deşeuri adunată dovedeşte că acţiuni de acest gen sunt necesare la începutul fiecărui anotimp. Dar, mai mult decât atât, subliniază faptul că omul sfinţeşte locul şi că Aradul, respectiv Gai-ul, ar trebui să aibă oameni conştienţi că nu este suficientă doar întreţinerea propriilor curţi, ci şi a spaţiului public din zona unde locuiesc”, a declarat Claudia Boghicevici, deputat PD-L al Colegiului 2 Arad.