Teo Trandafir a fost operată din nou vineri, iar starea sa de sănătate este stabilă, vedeta aflându-se în secţia de terapie intensivă a clinicii AKH din Viena, informează medicii.
“Doamna Trandafir însă se luptă cu pancreatita severă. Am fost nevoiţi să facem o nouă operaţie pentru a îndepărta necroze din abdomenul pacientei”, a declarat medicul Gnat, cel care conduce echipa în îngrijirea căreia se află Teo Trandafir.
Medicul a declarat că aceste recidive sunt destul de des întâlnite în cazul pancreatitelor grave.
“Infecţiile sunt tratate cu antibiotice moderne, foarte puternice, dar nu putem încă să dăm un prognostic pentru următoarele zile”, a declarat medicul Spiss, de la Departamentul de Anestezie al Clinicii din Viena.
Pe 22 martie mediciii de la clinica AKH din Viena precizau că starea de sănătate este din ce în ce mai bună, ea fiind mutată într-un salon standard al secţiei de chirurgie, iar medicii o pregătesc pentru întoarcerea în ţară.
În 24 februarie, Teo Trandafir a fost supusă unei intervenţii chirurgicale majore, în urma complicaţiilor provocate de pancreatită şi a unei infecţii abdominale, anunţa atunci Clinica AKH.