Taxele percepute de Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” din Focşani au fost majorate, miercuri, cu aproximativ 20%, atât pentru eliberarea unor documente medicale, cât şi pentru cazarea în rezervele unităţii.
De exemplu, un pacient care va dori să stea pe perioada internării într-o rezervă a Secţiilor Chirurgie, Urologie, Pediatrie, Cardiologie sau Ginecologie va plăti 30 de lei/zi. Un pacient care va sta în Secţiile ORL, Dermatologie, Oftalmologie sau Infecţioase va achita 20 de lei.
Persoanele care doresc să se interneze vor plăti o taxă de cinci lei, la internare, iar cele care doresc să-şi parcheze maşina în curtea spitalului vor achita cinci lei.
Cei care vor să aibă rezervat, permanent, un loc de parcare vor plăti 50 de lei lunar, iar cei care au nevoie de copia cărţii de muncă trebuie să achite cinci lei. O taxă de cinci lei pe zi trebuie să achite şi persoanele însoţitoare, care stau în spital împreună cu rudele bolnave.
Dacă bolnavul se află internat în Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă, taxa de însoţitor este de zece lei pe zi.
“Am luat această decizie pentru a suplimenta veniturile unităţii spitaliceşti. Fondurile pe care le avem sunt foarte puţine şi banii vor fi folosiţi pentru achitarea facturilor la utilităţi sau pentru bonurile de masă ale angajaţilor. Taxele au fost puse şi pentru a-i obişnui pe bolnavi cu sistemul de coplată, care va fi introdus din septembrie”, a afirmat medicul Nicolae Moise, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” Focşani.
Au fost majorate şi tarifele pentru consultaţiile care se oferă la cerere, cum ar fi examenul psihiatric sau cel pentru eliberarea avizului de port armă, pentru care solicitantul va achita 40 de lei.
Pentru cei care au nevoie de referat pentru comisia de pensionare, taxa va fi de 20 de lei, iar documentele necesare pensionării vor fi eliberate contra unei taxe de 50 de lei.
Vor plăti cei care au nevoie de servicii medicale de recuperare, taxa fiind de 50 lei pentru patru proceduri pe zi. AGERPRES