Organizația Municipală a PNL Arad, zona 300, Micalaca condusă de Gheorghe Furde, alături de care s-au aflat Antonela Naaji – consilier municipal, Monica Puf – președinte OFL Micalaca 300, Lucian Șerban – prim-vicepreședinte, Andrei Ardelean – vicepreședinte TNL – zona 300, s-a întrunit în data de 18.04.2024, la sediul PNL din zona 300, pentru a dezbate strategia privind campania electorală pentru alegerile europarlamentare și locale din acest an.
Astfel, s-au stabilit unde vor fi afișate banerele în locurile vizibile.
Alături de conducerea PNL Arad, zona 300, s-au aflat și Felicia Morcan, Radu Ungur, Petru Dumbravă, Iuliana Petrica, Andrei Leia, Dorina Medelete, Cristina Kerner.
Subliniem faptul că Organizația Municipală a PNL Arad, zona 300, este una dintre cele mai puternice organizații a PNL din Municipiul Arad.
Daniel Albu