Şase studenţi, reprezentanţi în Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad au participat ca şi observatori la examenele din sesiunea de iarnă.
Studenţii au fost selectaţi pe baza performanţelor obţinute în activităţile studenţeşti şi confirmaţi de către conducerea Universităţii.
Ei au participat ca observatori la alte facultăţi decât cele la care studiază. Examenele au fost alese în mod aleatoriu de către observatori şi participarea lor nu a fost anunţată din timp, tocmai pentru a putea vedea exact modul de derulare a examinării.
Observatorii nu s-au implicat deloc în desfăşurarea examenelor, ci au monitorizat modul în care acestea au avut loc. La finalul zilei au întocmit un raport în care au menţionat dacă au fost îndeplinite toate condiţiile de desfăşurare ale examenului, dar şi alte aspecte din derularea acestuia. „Studenţii observatori au monitorizat modul de desfăşurare a examenelor. Ei au constatat că examenele s-au derulat normal, conform regulamentelor în vigoare”, a declarat Paul Bărbulescu, prefectul studenţilor din Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu