România nu avea nevoie de această moţiune de cenzură, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, europarlamentarul PD-L Theodor Stolojan.
“Acum, situaţia în care se află România solicită eminamente un guvern. Acesta trebuie cât mai repede învestit pentru a fi onorate angajamentele pe care statul român le are luate, atât faţă de FMI cât şi faţă de Comisia Europeană. Trebuie luate măsurile care sunt stipulate în aceste acorduri”, a declarat Theodor Stolojan.
Potrivit acestuia, măsurile pot fi incluse în două categorii. “Prima categorie ar fi încadrarea în parametrii a bugetului pe acest an, mă refer la inflaţie, deficit bugetar etc. Măsuri pe care şi actualul guvern interimar ar putea să le îndeplinească, evident având totuşi un control riguros al cheltuielilor. Cea de a doua categorie însă, înseamnă reformă administrativă, aici intră acea lege a sistemului de pensii, legea responsibilităţii bugetarilor, măsuri evident care implică un guvern învestit şi validat”, a precizat Stolojan.
De aceea, completează el, este nevoie rapidă de un guvern şi totodată, subliniază Stolojan “România nu avea nevoie de o moţiune de cenzură”.
Moţiunea de cenzură “11 împotriva României”, iniţiată de PNL şi UDMR şi susţinută de PSD, a fost adoptată marţi de Parlament cu 254 de voturi pentru şi 176 împotrivă, a anunţat, în plen, secretarul Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea.
El a precizat că au fost prezenţi 448 de senatori şi deputaţi, dintre care au votat 434.