Asociaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă (ASLC) a sesizat, luni, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Biroul Electoral Central şi Guvernul în legătură cu discriminarea a mii de persoane la alegerile pentru preşedintele României şi la referendumul organizat pe 22 noiembrie în vederea reducerii numărului de parlamentari şi introducerea sistemului unicameral.
Într-un comunicat transmis AGERPRES, Asociaţia susţine că persoanele cu drept de vot, netransportabile din motive de boală, invaliditate, maternitate şi vârstă, internate în spital (maternitate, sanatoriu, casa de invalizi, centru de îngrijire, asistenţă şi recuperare a persoanelor adulte cu handicap, cămin de bătrâni), situate în altă localitate decât cea de domiciliu, nu au putut vota, deoarece alegătorii care se află în afara localităţii de domiciliu pot vota doar în secţiile speciale, în care nu există urne de vot speciale (mobile).
În opinia Asociaţiei, persoanele din categoriile menţionate au fost discriminate pe motive de vârstă, sănătate, maternitate sau handicap şi astfel li s-au încălcat drepturile fundamentale la vot şi la egalitate în faţa legii.
Asociaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă menţionează că reglementările în vigoare vor produce aceleaşi efecte şi în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale, astfel încât este nevoie de îndepărtarea acestor discriminării. Asociaţia recomandă reintroducerea urnelor speciale (mobile) în secţiile speciale la care vor fi depuse cereri în acest sens până cel târziu la ora 20,00 din preziua alegerilor din turul II.
Asociaţia mai susţine că a contestat, în 2007, modul în care, prin organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui României, s-au încălcat drepturile fundamentale la vot şi la egalitate în faţa legii, pe motive de apartenenţă religioasă a câtorva sute de mii de alegători.
Demersul său a fost analizat de Curtea Constituţională şi se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.