• Daniel Albu
  • tel: 0744254536
  • email: europeanuldearad@gmail.com
Europeanul
Advertisement
  • Local
  • Din ţară
  • Economic
  • Extern
  • Învăţământ
  • Monden
  • Politic
  • Religie
  • Sănătate
  • Social
  • Sport
No Result
View All Result
  • Local
  • Din ţară
  • Economic
  • Extern
  • Învăţământ
  • Monden
  • Politic
  • Religie
  • Sănătate
  • Social
  • Sport
No Result
View All Result
Europeanul
No Result
View All Result
Home Uncategorized

Se redeschide Muzeul Theodor Pallady

Daniel Albu by Daniel Albu
July 8, 2009
in Uncategorized
0

Muzeul Theodor Pallady, instituţie aflată în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), se va deschide, joi seara, după aproximativ şase luni în care a fost închis pentru lucrări de reamenajare şi de restaurare a operelor de artă.
Potrivit conducerii MNAR, toate lucrările de pictură, ceramică, precum şi mobilierul, au fost restaurate în proporţie de 95 la sută la sută, prima operaţiune de acest fel de la inaugurarea din anii ‘60. Expunerea a fost, de asemenea, schimbată cu respectarea însă a dorinţei iniţiale a donatorilor. Au fost realizate, totodată, o serie de lucrări de renovare la clădire, aceasta neprezentând un grad ridicat de deteriorare.
O noutate a evenimentului o constituie faptul că odată cu redeschiderea muzeului, se inaugurează şi expoziţia temporară “Volum şi perspectivă în creaţia grafică a lui Theodor Pallady”, care prezintă o selecţie de 32 de desene şi gravuri ale artistului.
Nu în ultimul rând, conducerea MNAR va relua programul “Şcoala de sâmbătă” în cadrul căruia se organizează săptămânal cursuri de iniţiere în artele plastice pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar.
Cunoscută şi sub numele de Casa Melik, clădirea în care funcţionează muzeul este una dintre cele mai vechi şi frumoase din Bucureşti, datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, caracteristică pentru arhitectura civilă tradiţională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn sau acoperişul cu streaşină lată.
Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării “L’Orient devant L’Occident”, cel care s-a ocupat de renovarea casei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea păstrându-i stilul original.
Muzeul adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut, în cadrul căreia se evidenţiază câteva remarcabile pânze semnate de Theodor Pallady, precum şi un fond important de peste 800 de desene şi gravuri ale marelui pictor român, reprezentative pentru perioada lui pariziană. Acestea sunt expuse periodic în serii tematice.
Gheorghe Răut, director al filialei Băncii Marmorosch Blank din Paris şi cunoscut colecţionar de artă, a fost prietenul şi admiratorul lui Theodor Pallady, pe care l-a găzduit în locuinţa lui din Place Dauphine nr. 12.
După întoarcerea artistului în România, Răut i-a păstrat desenele şi picturile din atelier, pe care le-a donat statului român la sfârşitul anilor ‘60, împreună cu propria colecţie de artă.
Alături de lucrările lui Pallady, colecţia soţilor Răut prezintă pictură europeană din secolele XVI-XIX (franceză, olandeză, engleză, spaniolă), sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, dar şi sculptură renascentistă italiană şi franceză, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă, totul într-un ansamblu complex şi heteroclit.
Prin diversitatea ei, colecţia întregeşte sugestiv perspectiva asupra colecţionismului românesc şi european de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. AGERPRES

Previous Post

Anda Adam cântă în memoria lui Michael Jackson

Next Post

Premierul Boc a inaugurat programul "Prima casă"

Daniel Albu

Daniel Albu

Next Post

Premierul Boc a inaugurat programul "Prima casă"

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

I agree to the Terms & Conditions and Privacy Policy.

Archives

  • February 2021
  • January 2021
  • December 2020
  • November 2020
  • May 2020
  • February 2020
  • January 2020
  • December 2019
  • November 2019
  • October 2019
  • September 2019
  • July 2019
  • June 2019
  • May 2019
  • April 2019
  • March 2019
  • February 2019
  • January 2019
  • December 2018
  • June 2018
  • May 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • October 2017
  • September 2017
  • August 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • May 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • August 2012
  • July 2012
  • June 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • January 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011
  • July 2011
  • June 2011
  • May 2011
  • April 2011
  • March 2011
  • February 2011
  • January 2011
  • December 2010
  • November 2010
  • October 2010
  • September 2010
  • August 2010
  • July 2010
  • June 2010
  • May 2010
  • April 2010
  • March 2010
  • February 2010
  • January 2010
  • December 2009
  • November 2009
  • October 2009
  • September 2009
  • August 2009
  • July 2009
  • June 2009
  • May 2009
Europeanul

Daniel Albu

tel: 0744254536
email: europeanuldearad@gmail.com

Browse by Category

  • Anunțuri
  • Din ţară
  • Economic
  • Extern
  • Învăţământ
  • Local
  • Monden
  • Politic
  • Religie
  • Sănătate
  • Social
  • Sport
  • Uncategorized

Recent News

Gheorghe FALCĂ: „Avem buget de redresare și reziliență! Un acord istoric între instituțiile europene!”

Gheorghe Falcă – Certificat comun de vaccinare ar putea deveni o alternativă la testele PCR și cerințele de carantină

February 27, 2021
Dialog pe sănătate, la Consiliul Județean: zeci de specialiști arădeni în medicină, despre proiectele de viitor ale Spitalului Județean!

Dialog pe sănătate, la Consiliul Județean: zeci de specialiști arădeni în medicină, despre proiectele de viitor ale Spitalului Județean!

February 27, 2021
  • Daniel Albu
  • tel: 0744254536
  • email: europeanuldearad@gmail.com

No Result
View All Result

Translate »
This website uses cookies. By continuing to use this website you are giving consent to cookies being used. Visit our Privacy and Cookie Policy.