Săptămânalul „Vocea Arădenilor” este citit şi în străinătate. Pe adresa redacţiei noastre am primit mai multe scrisori de la cititorii noştri, iar în cele ce urmează, vă vom prezenta opiniile unei cititoare din Spania, despre „demnitatea şi verticalitatea” poporului român din Valencia:
Motto:
,,Ce vis frumos am avut, mamă,
Se făcea că poporul român era demn.´´
(Dan Puric, Fii demn)
Nu pot, pur şi simplu, răbda să nu mă întreb dacă a mai rămas ceva din Demnitatea şi Verticalitatea poporului român aici în Spania… Oare poporul român mai are Credinţă? Mai ştie ce e acela Bun-simţ? Dar mai presus de toate e vorba de acei români, de acei indivizi care facem parte din acea ,,Românie, ţară minunată, păcat că e locuită´´. Şi nu-i nimic amuzant în aceste cuvinte… Să nu uităm totuşi că, indiferent în care ungher de ţară, sau în care colţ de lume ne-am afla, tot români suntem şi tot români vom rămâne. Să nu uităm că faptele noastre (a celor care facem parte din diaspora) au o consecinţă directă asupra noţiunii de Popor Român, de românitate…
Credinţa, Demnitatea, Verticalitatea şi Bunul-simţ ar trebui să ne fie cei mai de nădejde parteneri pe drumul pe care am apucat, de voie-de nevoie, cu toţii, cei plecaţi de acasă în căutarea unei lumi mai bune. Constat însă, cu dezamăgire, că majoritatea românilor (şi spun asta după o reflecţie îndelungată) din diaspora spaniolă au renunţat cu foarte mare uşurinţă la aceste atribute. Ce s-a întâmplat cu noi, oameni buni? Am părăsit o ţară tocmai pentru că nu înduram s-o vedem pângărită de corupţie pe toate planurile şi acum reiterăm aceleaşi valori într-o ţară străină? Ce demnitate, ce verticalitate!? Câştigăm ceva fiind demni? păreţi a vă întreba… De ce să nu profităm şi noi de disperarea şi naivitatea altora? De ce să nu furăm, să nu înşelăm? Indiferent că e vorba de o persoană fizică sau juridică, de un român sau un spaniol. Sau chiar de Statul Spaniol, la o adică… Ce atâta bun-simţ!? Când lumea asta-i aşa cum e, mai mult neagră decât albă, mai mult rece decât caldă şi pe care dacă nu o calci în picioare, te calcă ea pe tine… ,,Te faci frate şi cu dracul până treci puntea´´, spune un vechi şi machivelic proverb românesc. Ne împrietenim pentru bani, dăm o informaţie pentru bani, vindem şi pe cei apropiaţi pentru bani, why not? Că doar tot nu ne vede nimeni. Ce conştiinţă, ce maniere? Mai este timp oare în foamea după bani să spui mulţumesc, te rog, iartă-mă sau te iubesc? Mai este timp să-mi pese de aproapele meu? Ce credinţă? Că doar nu mergem la biserică să ne rugăm sau să ascultăm slujba. Pardon! La biserică mergem să mai auzim o bârfă, să mai facem o afacere, să ne etalăm luxoşii ochelari de soare cât mai ostentativ, chiar dacă nu se potrivesc întru totul fizionomiei noastre sau am uitat de câteva zile să ne spălăm părul… Ei, dar, când avem ochelarii pe cap e şi mai interesting… parcă şi inelele de aur de pe fiecare deget pălesc… De manichiură n-are rost să vorbim, de o mână îngrijită (aspect total necunoscut uneori), aur să fie… De ce să închidem telefonul mobil când ajungem la biserică? Păi dacă nu sună, nu avem motiv să-l scoatem şi să-i facem invidioşi pe cei din jurul nostru. Că vorba aceea: dacă nu eşti în pas cu tehnologia, nu exişti… Să mai spunem că unii dintre românii care vorbesc la mobil pe stradă au volumul dat la maxim şi, prinşi în febra discuţiilor despre încasat bani sau dat directive (ori înjurături), uită şi locul şi momentul în care se află? Dar ce să mai conteze detaliul, Banul sa iasă…. Că iar bine zice proverbul românesc că ,,Banul e ochiul dracului´´…
Oare chiar nu putem să facem o pauză, oameni buni? să ne uităm în jurul nostru şi să ,,furăm” ceva bun? Să observăm şi să imităm ce e bun? Ne mirăm apoi că noi, românii din diaspora, nu mai suntem o afacere pentru statul spaniol… Să fim serioşi, oare nu ne merităm soarta? Câţi dintre noi fac cel mai mic efort să demonstreze că România nu e o ţară de hoţi, de femei cu moravuri uşoare şi de oameni needucaţi? Eu mai sper totuşi în Credinţa, Verticalitatea, Bunul-simţ şi Demnitatea poporului român şi a cetăţeanului român, oriunde s-ar afla. Mândră că sunt româncă…
Gabriela Truţiu, Valencia Spania
