Echipa de rugby a României a învins, duminică, la Lisabona, formaţia Portugaliei, cu scorul de 20-9 (10-3), într-un meci contând pentru Cupa Europeană a Naţiunilor, asigurându-şi, astfel, locul 3 în actuala ediţie.
Acestă victorie îi dă dreptul naţionalei să continue cursa pentru calificarea la Cupa Mondială de anul viitor, din Noua Zeelandă. Pentru a ajunge la turneul final, de la care, de altfel, nu a lipsit niciodată, România trebuie să treacă într-o dublă de baraj de Uruguay.
Punctele echipei române au fost realizate printr-un eseu de penalitate, un eseu reuşit de Dimofte, 2 transformări şi 2 l.p. ale lui Dumbravă, pentru portughezi punctând Gardner – 1 l.p. şi Leal – 2 l.p.
Într-un alt meci al CEN disputat sâmbătă, lidera clasamentului, Georgia, a învins a doua clasată, Rusia, cu scorul de 36-8. Partida s-a disputat în Turcia, la Trabzon, din cauza situaţiei încordate dintre cele două ţări.
România mai are de jucat o restanţă, pe 27 martie, la Bucureşti, cu Spania, meci amânat din cauza vremii nefavorabile din februarie, care nu mai poate influenţa, însă ierarhia finală: 1. Georgia; 2. Rusia – direct calificate la Cupa Mondială; 3. România – baraj cu Uruguay. AGERPRES