Consilierul municipal FURĂU GHEORGHE ne-a remis, un raport de activitate, în perioada iulie 2019- 23 octombrie 2020, pe care îl redăm intergral, în cele ce urmează:
„În intervalul menționat am participat la 47 de ședințe ordinare și extraordinare ale Consiliului Local din totalul de 49.
În cadrul Comisiei de cultură, sănătate, învațamânt, familie, muncă, protecție socială, copiii, culte, tineret și sport din care fac parte am participant la 48 de ședințe din cele 49 care s-au desfășurat.
Multe proiecte
Am inițiat mai multe proiecte dintre care 2 consider că sunt foarte importante pentru orașul și județul Arad.
Primul Proiect se referă la aprobarea încheierii unui acord de Parteneriat pe Sănătate între Primăria Arad și Consiliul Județean. Menționez că activitatea medicală spitalicească din Arad se desfășoară în peste 20 de locații, în clădiri de peste 100 ani, multe din ele aflate în stare avansată de degradare, la care datorită legislației în vigoare nu s-a putut interveni, ele fiind în procese de retrocedare.
Din păcate Primăria a alocat anual sub 2% din buget pentru SĂNĂTATE , bani care rămâneau necheltuiți la finalul anului, neimplicarea Municipalității fiind motivată prin preluarea sistemului sanitar de către Consiliul Județean.
Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și Regulament Local De Urbanism (RLU) pentru ”Extindere Cartier Subcetate ARAD”
Al doilea proiect propus a fost inițierea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și Regulament Local De Urbanism (RLU) pentru ”Extindere Cartier Subcetate ARAD”. Terenul vizat aparține Municipului ARAD- domeniul public și privat, totalizând 282.091 mp (înglobând terenuri neînscrise în cartea funciară) care a fost salvat pe moment de administrația primăriei de ”retrocedările” dubioase. Am propus ca acest teren să reprezinte locația pentru viitorul Spital Matern și alte secții ale Spitalului Județean, în sistem pavilionar respectând noile cerințe după tragicul eveniment ”Colectiv” și ale pandemiei actuale, această locație fiind ideală și pentru școli și alte instituții de învățământ și cultură.
La începutul mandatului, în 16.09.2016, în cadrul dezbaterii publice privind Planul de Dezvoltare la nivelul Municipiului Arad-”Împreună pentru un oraș sănătos” am propus înființarea unei fundații cu scopul de a construi o nouă Maternitate. Împreună cu mai mulți colegi din diverse domenii de activitae am înființat Asociația ”NOUA MATERNITATE” a cărei activitate este blocată de așa zisa implicarea a Companiei Naționale de Investiții care a alocat de mai bine de 2 ani, aproximativ 30 milioane Euro pentru construcția unei noi Maternități, dar momentan, s-au realizat doar S.F.-uri (studii de fezabilitate și proiecte).
Transparență
În cadrul ședințelor ordinare am solicitat transparență privind procesele care au ca obiect retrocedările de terenuri și imobile, care sunt câștigate în primă instanță de Primărie la Tribunalul Arad, dar pierdute la Curțile de Apel din Timișoara, București etc.
Având în vedere numărul foarte mare de studii de fezabilitate și proiecte, care au fost finanțate din bani publici, dar care nu au fost finalizate, am solicitat informarea consilierilor pe această temă, mai ales că datoria externă a orașului este de 22.9 milioane Euro și personal nu am constatat o ”Regenerare Urbană” semnificativă, iar CET-ul este în continuare o mare ”gaură neagră”.
Este regretabil că, până în acest moment, Municipiul Arad nu beneficiază de un PLAN URBANISTIC GENERAL( PUG ), ultimul datând de peste 20 ani, acest lucru împiedicând adopatarea unui concept urbanistic adecvat.
Activitatea RETIM
În ceea ce privește activitatea RETIM am avut mai multe interpelări și conform răspunsurilor primite, cetățenii Aradului ar trebui să știe că societatea este obligată să ofere containerele necesare colectării selective a deșeurilor și să le schimbe la 24 ore de la sesizarea eventualelor deteriorări.
Cetatea Aradului
Referitor la Cetatea Aradului am propus un model de organizare cu fonduri europene (sub egida UNESCO) similar celui de la Novi Sad, prin care Armata ar deține în continuare 25-30% și restul ar fi preluat de municipalitate, reducând în acest fel costurile.
Dacă în urmă cu aproape 40 de ani Aradul era un oraș frumos, prosper, verde, cu un CORSO cu oameni plini de viață, cu un ȘTRAND care era un punct de atracție inclusiv pentru tinerii timișoreni, astăzi orașul este unul trist, prăfuit, din care tineretul își dorește să plece.
Experiența de consilier
Din experiența de consilier am învățat foarte mult și aș sugera că această calitate să fie îndeplinită de oameni care iubesc acest oraș, competenți, bine intenționați care să acopere toate sferele de activitate profesională și ale căror decizii să nu fie dictate de ”SUS”. Personal consider că alegerile pe listele de partid nu sunt cea mai bună soluție.
În calitate de consilier, țin să le mulțumesc experților din diferite domenii (arhitecți, ingineri, juriști, economiști, medici etc.) și Administrației Primăriei pentru colaborarea din cei 4 ani și jumătate de activitate.
Îi doresc mult succes, putere de muncă și sănătate noului primar ales al Aradului, Domnului Călin Bibarț, în care am toată încrederea ca va aduce Aradul pe locul meritat, spune dr. FURĂU GHEORGHE, în raportul său de activitate trimis redacţiei noastre.
Daniel Albu