Organizţia Judeţeană Arad a Partidului Social Democrat îi cere prefectului Călin Bibarţ să nu se mai implice în jocurile politice ale PD-L şi să îşi ia în serios statutul de înalt funcţionar public, apolitic, respectiv să renunţe la a mai face comisioane liderilor partidului care l-a propulsat în funcţia de reprezentant al Guvernului pe plan local.
PSD arad condamnă atacurile prefectului la adresa PSD şi a ministrului Sănătăţii pe marginea subiectului privind schimbarea directorilor de spitale. De asemenea, considerăm jignitoare şi demagogică insinuarea domnului Bibarţ conform căreia un director de spital de profesie economist dar care în trecut a lucrat ca şi silvicultor este un prost manager, ştiut fiind faptul că însuşi prefectul Aradului a fost angajatul Ocolului Silvic Radna înainte de a fi promovat ca reprezentant al Guvernului în teritoriu. „Înţelegem din cele spuse de domnul prefect că este de-a dreptul ruşinos să fii pădurar sau să avansezi în cariera profesională. Îi amintim însă că şi domnia sa nu este altceva decât un pădurar avansat în funcţia de prefect de către mai marii PD-L şi de interesele acestora. Pentru PD-L Arad, domnul Bibarţ nu este prefectul judeţului Arad ci marioneta care execută întocmai ordinele transmise de Gheorghe Falcă. Ceea ce nu reuşim să înţelegem este motivul pentru care domnul Bibarţ se complace în această situaţie jenantă şi se prezintă de fiecare dată, ca un soldat instruit, la uşa domnului Falcă, ori de câte ori primarul vrea să-i traseze o nouă sarcină de partid. Constatăm cu regret că salariul de prefect şi maşina la scară par să-i fi învins domnului Bibarţ orice urmă de demnitate. Asta nu înseamnă însă că este absolvit de obligaţia privind exercitarea funcţiei în conformitate cu prevederile legii, motiv pentru care îl somăm public pe domnul Călin Bibarţ să nu se mai implice în jocurile politice ale PD-L”, a declarat Marian Melinte.