Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat luni, la CSM, că reînvestirea adjuncților șefului DNA – Marius Iacob și Călin Nistor – asigură premisele continuării activității foarte bune pe care instituția o are.
“Ambele propuneri de reînvestire au fost avizate de CSM în unanimitate, ceea ce cred că asigură (…) DNA-ului toate premisele pentru a continua activitatea foarte bună pe care o are”, a arătat Prună.
Ea a precizat că în urmă cu o săptămână, la un summit anticorupție de la Londra, activitatea DNA a fost dată ca exemplu de bună practică în lupta împotriva corupției, “o poveste de succes chiar”, de absolut toți interlocutorii cu care a discutat.
“Este foarte important să spunem asta într-o perioadă în care, la nivel intern, există o presiune și, uneori, chiar o amputare a unor instrumente legislative și eu cred că ceea ce am câștigat foarte greu trebuie să ne asigurăm că păstrăm și că nu pierdem foarte ușor”, a spus Raluca Prună.
Ministrul a criticat modul în care a fost modificată legea avocaturii. “Cred că nu putem face din niciun fel de profesie liberală, fie și din profesia liberală a avocaților, o profesie care se bucură de o imunitate absolută; este ceva nemaiîntâlnit în Uniunea Europeană, cel puțin”, a mai declarat Prună.
Ea a adăugat că urmează să facă o propunere pentru funcția de adjunct al DIICOT.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil, luni, cu unanimitate de voturi, propunerile ministrului Justiției de reînvestire a lui Marius Iacob și Călin Nistor în funcțiile de procuror șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție.
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a transmis CSM, pe 26 aprilie, propunerile de reînvestire a lui Marius Iacob și Călin Nistor în funcțiile de procurori-șefi adjuncți ai DNA, pentru o perioadă de trei ani.
AGERPRES/(A — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruștei)