Călin Abrudan, secretarul coordonator al PNL, filiala Arad îl acuză pe primarul din Şicula de faptul că de la sine putere a dispus efectuarea unor lucrări de reabilitare la şcoala din satul Chereluş, sat aparţinător localităţii Şicula. Lucrările au fost executate fără ca această şcoală să fie cuprinsă în fila de plan pe investiţii pentru anul 2009 la Primăria Şicula, cu toate acestea Radiţa Aurel, primarul comunei a organizat în 14 septembrie o licitaţie ilegală fără o publicaţie prealabilă pe SEAP (Serviciul Electronic de Achiziţii Publice). Valoarea lucrărilor transpuse în caietul de sarcini a ajuns la suma de peste 20 miliarde lei vechi, în varianta în care o parte din lucrări erau deja executate (grupurile sanitare). „Primarul comunei Şicula a făcut un abuz în serviciu care s-ar putea transforma într-un dosar penal, deoarece nu a respectat nici o procedura legală, netrecând această investiţie nici prin Consiliul local nici printr-o publicaţie corespunzătoare ca cea a SEAP”, a declarat Călin Abrudan. „Probabil domnul primar s-a bazat pe tot sprijinul din partea cumnatului său Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean. Sunt foarte curios dacă domnul Ioţcu are cunoştinţă de construcţia respectivă sau de firma care s-a prezentat la licitaţia din 14 septembrie, licitaţie care a fost de altfel anulată”, a mai ţinut să precizeze Abrudan.
În replică, primarul Radiţa, ne-a declarat: “Nu mă interesează declaraţii lui Abrudan pentru că este o nulitate la PNL. Mă bucur că ineuanii nu au pus votul pe el. Şi când el o să ajungă să facă ce am făcut eu pentru comunitate atunci vorbesc cu el, până atunci nu mai am ce discuta. Când o să ajungă el la nivelul meu de concepţii şi câte proiecte am făcut eu pentru comunitate, atunci mai vorbesc cu el. Mă bucur că ineuanii nu l-au ales primar. Mai mult de atât, când o să ajungă şi el la Ineu să facă un salon de spital, cum am făcut eu la Arad şi o casă la opt copii în Şicula, mai vorbim. Până atunci până atunci pentru mine este o nulitate şi va rămâne o nulitate”.