Primarul oraşului Pecica Petru Antal a fost agresat şi ameninţat cu un cuţit în faţa unui magazin.
Trecând prin zonă domnul primar a observat un TIR parcat neregulamentar, într-o zonă în care existau indicatoare rutiere care specificau faptul că parcarea este interzisă, calcând şi spaţiul verde peste bordura de protecţie.
În momentul în care domnul Petru Antal, însoţit de doi poliţişti comunitari, i-a reproşat şoferului, acesta l-a lovit, apoi a scos un cuţit şi i-a ameninţat atât pe primar, poliţişti cât şi martorii care erau de faţă.
Şoferul, un bărbat de 33 de ani din Sibiu a adresat apoi injurii la adresa primarului.
A sosit poliţia naţională care a încercat să-l legitimeze pe bărbat. Deoarece şoferul a opus rezistenţă, poliţiştii au fost nevoiţi să-l încătuşeze pentru a-l duce la secţie.
Bărbatul a fost prezentat în faţa unui procuror azi noapte.
Primarul spune că bărbatul care l-a agresat era în stare avansată de ebrietate.