Codul galben pentru judeţul Arad s-a prelungit din data de 8 februarie, ora 2, până pe data de 12 februarie, ora 10. Fenomenul vizat este ger persistent. Temperaturile minime în cursul nopţilor şi dimineţilor se vor încadra între -25 şi -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative. Ca urmare a prelungirii de cod galben, prefectul a dispus prelungirea serviciului de permanenţă la toate primăriile. „Vestea bună este că nu vor mai exista ninsori abundente, dar din păcate vor veni câteva zile extrem de geroase. Prin urmare, fac apel la toate instituţiile, mai ales cele cu atribuţii în domeniul social, să identifice persoanele fără adăpost din municipiu şi judeţ şi să le ofere loc de refugiu având în vedere temperaturile foarte scăzute cu care ne vom confrunta începând cu această noapte”, a declarat prefectul Călin Bibarţ.
C.C