În majoritatea cazurilor, preopinenţii care discută tema din titlu înclină spre ideea că în politică nu există loc pentru moralitate. Ba, mai mult, unii clamează că nici n-ar fi nevoie ca politica să fie morală. Dacă gândim aşa, în felul acesta se legitimează toţi escrocii politici, toţi farsorii, toţi mincinoşii şi, ca să fiu la ordinea zilei, toţi traseiştii politici.
Lucrurile trebuie privite mai nuanţat. Am participat la o emisiune televizată unde se discuta tema din titlu. Un preopinent afirma că în politică este exclusă morala, iar altul, „către ţărmul dimpotrivă” vorbea despre lupta pe necesarele baricade ale moralei în politică.
Ca de obicei, ne salvează calea de mijloc, propusă de poetul latin Horaţiu. Pentru că este o iluzie să credem că în politică e ca la biserică. Sau cum ar trebui să fie la biserică. Politica nu este religie. Mai mult, politica, în multe cazuri, e departe de preceptele religioase, ca să nu spun că le încalcă cu nonşalanţă. Nu degeaba a spus Machiavelli că scopul scuză mijloacele. Dar mijloacele ajung uneori până la crimă. Iar despre crimă nici într-un caz nu se poate spune că ar fi morală.
Politica, oriunde s-ar practica, este lovită invariabil de imoralitate. Există totuşi excepţii când lipsa moralei în politică nu e condamnabilă. Şi dau un exemplu amintind de raţiunile de stat. Ce înseamnă raţiuni de stat? Sintagma defineşte preponderenţa intereselor de stat în faţa intereselor individului. Dau un exemplu din prezent, pe care îl poate înţelege oricine, nu de altceva, dar l-a simţit pe propria piele. Pentru a salva statul român de faliment, mult hulitul guvern Boc a recurs la măsuri de austeritate. Ce au însemnat pentru statul român aceste măsuri? Au însemnat salvarea statului, pentru că fiind degrevat de cheltuieli peste puterile sale de supravieţuire, statul a continuat să funcţioneze. Putem exista ca popor şi naţiune fără stat? Nu putem. Prin urmare, am salvat statul, dar ne-am salvat şi pe noi. Ce a însemnat pentru individ salvarea statului? A însemnat privaţiuni, scăderea nivelului de trai, şomaj şi alte „bucurii” pe aceeaşi temă. Cine a fost sacrificat? Răspuns clar: individul. Individul, de fapt, a fost sacrificat toată istoria. La urma urmei, cinic vorbind, cine este mai important? Individul sau statul? Oricât ne-ar displace, răspunsul a fost şi va fi întotdeauna: mai important este statul. Nu mai contează că, raportându-ne la individ, ceea ce se întâmplă este imoral. Din punctul de vedere al raţiunii de stat este moral, ca să nu spun imperios necesar. Aproape toate războaiele s-au purtat pentru a salva statul. Indivizii care au murit în războaie n-au mai contat în ecuaţie.
Nu întotdeauna însă morala în politică are de-a face cu raţiuni de stat. Pentru că morala se raportează şi la individ sau la grup. Iar grupul poate fi numit partid. Poate fi imoral individul, poate fi imoral şi partidul. Când promiţi ceva şi nu te ţii de promisiune din motive care ţin exclusiv de persoana ta, moral este să-ţi dai demisia. Dacă motivele sunt generate de fenomene independente de voinţa şi puterea pe care o ai, există circumstanţe atenuante şi nu se mai poate vorbi de imoralitate.
În altă ordine de idei, a proclama din start lipsa moralei în politică, ba, mai mult, a legitima absenţa moralei presupune o sfidare nu doar a legii, ci şi a bunului simţ. A proclama o firească absenţă a moralei în politică înseamnă să legitimezi toate abaterile de la regulile morale pe care le presupune o societate, oricât de primitivă ar fi ea.
Fără să fac pe lupul moralist, voi spune că, chiar şi în politică, o minima moralia trebuie să existe. Până la urmă va trebui să recunoaştem că politica este arta compromisului, chiar dacă un compromis nu e întotdeauna în perimetrul moralei. Dar nici nu exclude morala.
Faptul că în politica românească morala este călcată zilnic în picioare de către politicieni nu ne poate îndreptăţi să afirmăm că morala este incompatibilă cu politica. În acelaşi timp, fără a ne amăgi că vreodată politica va fi imaculată, va trebui să pornim totuşi cu ideea că politica trebuie să fie morală, măcar pe ici, pe colo. S-au întâlnit puseuri de morală în politică chiar şi la români şi chiar şi în prezent. Ce-i drept, cam rar, dar s-au întâlnit. Nu toţi politicienii sunt imorali.
Pentru ca politica să fie morală, individul care practică politica trebuie să fie moral. Niciun politician nu a dat însă, până acum, examen la morală înainte de a intra în politică.
Ioan Iercan
