Fondul Monetar Internaţional prezintă astăzi concluziile misiunii de evaluare a României. Delegaţia FMI se află în România din 29 iulie, timp în care s-a întâlnit cu autorităţile de la Bucureşti, cu reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor şi ai mediului bancar.
Oficialii Fondului au analizat dacă Guvernul a respectat condiţiile impuse la semnarea acordului de împrumut din primăvară. Reprezentanţii FMI au cerut Guvernului să adopte, până în toamnă, legile privind salarizarea unică şi cea a reformei sistemului de pensii.
De îndeplinirea condiţiilor depinde acordarea celei de-a doua tranşe de împrumut, în valoare de 1,9 miliarde de euro. România a încheiat în mai un acord stand-by cu FMI pe doi ani, în valoare de 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la FMI, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD fiind 19,95 miliarde euro. Prima tranşă de la FMI, de cinci miliarde de euro, a intrat în rezerva BNR în luna mai.AGERPRES