Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a afirmat, marţi, că o soluţie pentru evitarea tragediilor ca cea petrecută sâmbătă, la Eforie Sud, când doi copii aflaţi în tabără s-au înecat, ar fi ca porţiunile de plajă neamenajată, unde nu sunt salvamari, să fie împrejmuite.
Constantinescu a afirmat, într-o conferinţă de presă la care a participat şi ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, că se gândeşte ca CJ să monteze garduri sau plase pentru delimitarea plajelor fără salvamar.
Totodată, Sorina Plăcintă a declarat că ar trebui realizat un program de educare atât pentru copiii care îşi petrec vacanţele în tabere, cât şi pentru însoţitorii lor, cu scopul ca aceştia să devină conştienţi cu privire la pericolele care le-ar putea pune viaţa în pericol.
Referitor la taberele sau centrele de agrement pentru tineri, ministrul Tineretului şi Sportului a spus că trebuie analizat dacă să se facă o descentralizare prin trecerea tuturor acestor unităţi în administrarea autorităţilor locale sau să se menţină unele dintre acestea în administrarea MTS. AGERPRES