Nu e vorba de petardele huliganilor ultraşi, nici de fumigenele jandarmilor. Până la urmă, acestea chiar pot părea nevinovate faţă de aberaţiile pe care politicienii şi unii analişti politici le scot pe gură 24 de ore din 24.
Mi-a fost dat să-l aud pe V. Ponta condamnând guvernarea din 2009, an în care PSD participa la guvernare. Ori are amnezii variabile, în funcţie de ceea ce trebuie să combată, ori este demagog şi atunci V. Ponta e mai uşor de înţeles. Pentru că, practicând zi de vară până-n seară demagogia, V. Ponta este consecvent. În demagogie. Chiar dacă nu se recomandă, perseverare diabolicum (a persevera e diavolesc).
Ion Iliescu, după operaţie, trece cu nonşalanţă la aberaţie, uitând că e cu musca pe căciulă. De fapt, Ion Iliescu are un roi de muşte pe căciula brumărie. Şi ce vrea patriarhul comunist? Să fie pedepsit Traian Băsescu. La vârsta lui, Ion Iliescu practică amnezia. Pentru că uitucul nu-şi mai aminteşte că n-a dat socoteală nici pentru morţii din revoluţie, nici pentru cei de la mineriade şi se consideră curat ca lacrima. Amnezie, dar şi tupeu maxim, marca PSD. Ce-i drept, Traian Băsescu are o mare vină pentru că, de şapte ani de când este preşedinte, nu a fost în stare să rezolve cazul Iliescu.
Crin Antonescu, în cunoscutu-i stil de fanfaron de ocazie, declară iubire mare poporului român. „Români, vă iubim!” Nu şi-a muşcat limba. Ce-i drept, a zis-o cam bâlbâit, dar a zis-o. Cred că o astfel de propoziţie, ieşită din gura unui politician gen Antonescu, este cea mai mare jignire pentru poporul român. Ca să nu spun că declaraţii de dragoste declamate pe caldarâm reprezintă o jignire atunci când sunt emanate aproape de orice politician. Atâta doar că unii politicieni au decenţa să n-o spună. Decenţă pe care Crin Antonescu n-o are.
Ce-o fi în capul pesedistelor Rovana Plumb şi Daciana Sârbu încât să-i ceară imperativ doamnei Maria Băsescu să-l convingă pe acesta să-şi dea demisia? Până unde poate merge prostia? La urma urmei, cine face politică pentru ţară? Personaje precum Rovana şi Daciana? Cele două cucoane sunt şi la originea unui demers în Parlamentul European prin care cer să fie pedepsită România pentru că nişte persoane (puţine, totuşi) protestează în stradă. „Români, vă iubim!” O demonstrează şi cele două.
Democraţia originală românească, patentată de Ion Iliescu, are resurse nebănuite.
Dan Voiculescu, specialist în diversiuni încă de pe vremea lui Ceauşescu, conduce din umbră diversiunea împotriva preşedintelui şi a guvernului. Ştie o ţară întreagă că averea lui Voiculescu nu a apărut precum Venus din spuma mării, ci pe căi ilicite. Ca şi a altora ca el. Dar, în România, după confuzia pe care au provocat-o Ion Iliescu şi securiştii la revoluţie, confuzie a rămas până azi în spaţiul mioritic. O confuzie pe care CDR, aflată la guvernare, n-a reuşit s-o limpezească pentru că a avut oameni de paie, în frunte cu preşedintele Emil Constantinescu. Confuzia n-a rezolvat-o nici Traian Băsescu, chiar dacă s-a străduit şi se străduieşte, dar ba e lipsit de mijloace şi prerogative, ba n-are ştiinţa necesară şi se bâlbâie şi el în acţiuni şi iniţiative pe care nu le finalizează. Măcar încearcă.
Un lucru este, totuşi, limpede. Cu toate greutăţile generate de criză şi de măsurile de austeritate, populaţia, în marea ei majoritate, se comportă exemplar. Oamenii au înţeles că scandalul nu este o soluţie salvatoare pentru ţară. Aşa se explică protestele anemice, indiferent unde se întâmplă ele în ţară.
După câtă confuzie este în mintea politicienilor, mai este limpede încă un lucru: între putere şi opoziţie nu poate exista un dialog constructiv. Dacă Antonescu ar fi sincer când declamă că-i iubeşte pe români, atunci ar sta altfel la masa tratativelor. Dar iubirea clamată pe caldarâm se sfârşeşte brusc la dialog. Pentru că, într-un dialog serios, nu mai ţine cu demagogia!
Ioan Iercan