Peste o treime dintre români (37%) l-ar vota pe Traian Băsescu, din partea PD-L, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale şi printre candidaţi nu ar fi Sorin Oprescu, relevă un sondaj realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB), în perioada 23-27 iulie.
Conform sondajului, 24,2% dintre cei chestionaţi l-ar vota pe Mircea Geoană (Alianţa PSD+PC), 20,7% pe Crin Antonescu (PNL), 8,6% pe Corneliu Vadim Tudor (PRM), 6,4% pe principele Radu (independent), 1,5% pe Nati Meir (independent), 1,5% pe Kelemen Hunor (UDMR).
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale şi printre candidaţi s-ar număra şi Sorin Oprescu, 34,3% dintre români l-ar vota pe Traian Băsescu, 22,1% pe Mircea Geoană, 18,2% pe Crin Antonescu. Sorin Oprescu (independent) ar obţine 9% dintre sufragii, Corneliu Vadim Tudor – 8,1%, principele Radu – 5,3%, Nati Meir – 1,4%, Kelemen Hunor – 1,4%.
Dacă în turul doi al alegerilor prezidenţiale ar rămâne Traian Băsescu şi Mircea Geoană, Băsescu ar obţine 53% dintre sufragii, iar Geoană – 47%. În cazul în care în turul doi ar rămâne Traian Băsescu şi Crin Antonescu, 55% dintre români l-ar vota pe Băsescu, iar 45% pe Antonescu, iar dacă se vor afla Băsescu şi Oprescu, 53% dintre cei intervievaţi l-ar vota pe Băsescu, iar 47% pe Oprescu.
Dacă în turul doi al alegerilor prezidenţiale ar rămâne Traian Băsescu şi Nati Meir, 92% dintre români l-ar vota pe Băsescu, iar 8% pe Meir, dacă ar rămâne Băsescu şi principele Radu, Băsescu ar obţine 70% dintre sufragii, iar principele Radu – 30%.
Potrivit sondajului, 48% dintre români au încredere destul de multă şi foarte multă în Sorin Oprescu, 37% în Traian Băsescu, 35% în Crin Antonescu, 34% în Theodor Stolojan, 32% în Mircea Geoană, 30% în Emil Boc, 27% în George Becali, 21% în Corneliu Vadim Tudor, 21% în Ludovic Orban, 19% în principele Rad, 18% în Adrian Năstase, 7% în Marian Petre Miluţ, 5% în Nati Meir, 5% în Kelemen Hunor.
Un procent de 56% dintre cei intervievaţi ar vota mai degrabă un candidat sprijinit de un partid politic la alegerile prezidenţiale de anul acesta, 19% ar vota mai degrabă un candidat independent, iar 26% nu ştiu/nu au răspuns.
Sondajul mai arată că 69% dintre români sunt interesaţi de alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, 30% fiind neinteresaţi de acestea.
Sondajul, comandat de Nati Meir, a fost realizat în perioada 23-27 iulie, pe un eşantion de 1.009 persoane, ce este reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României, cu o eroare tolerată de 3,1%.
Eşantionul a fost validat pe baza datelor INS din Anuarul Statistic 2007 şi a recensământului populaţiei din 2002. AGERPRES