Peste 150 de artişti amatori au luat parte, timp de trei zile, la finalul acestei săptămâni, la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului bienal de Satiră şi Umor Sătesc “Gura Satului”, găzduit de comuna arădeană Macea.
Festivalul organizat de Consiliul Local şi Primăria Macea, sub patronajul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a avut două secţiuni, una de “Caricatură” şi a doua de “Interpretare”, juriile fiind prezidate de Ştefan Popa Popa’s, la prima secţiune, respectiv Dorel Vişan, la cea de-a doua.
După cum spunea primarul comunei Macea, Ioan Mercea, în cuvântul său de salut adresat participanţilor, “festivalul care a fost organizat pentru prima oară în anul 1981, a fost unul judeţean, apoi a devenit unul naţional, pentru ca în prezent, alături de artiştii români, pe scena festivalului sunt prezenţi şi concurenţi din străinătate”. Festivalul se adresează atât creatorilor de literatură umoristică şi caricatură, cât şi publicului larg, consumator constant al acestui gen de divertisment.
“Gura Satului” şi-a câştigat un loc binemeritat în cultura românească, fiind “primul de acest gen din ţară, din Europa şi s-ar putea chiar din lume”, după cum spunea maestrul Valentin Silvestru, preşedinte al juriului la primele ediţii ale festivalului.
Prima secţiune, cea de “Caricatură”, s-a desfăşurat în cea de-a doua zi a festivalului, sâmbătă, preşedintele juriului, maestrul Ştefan Popa Popa’s, declarându-se foarte mulţumit atât de numărul lucrărilor înscrise în concurs, cât şi de calitatea acestora.
“Mă bucură faptul că acest concurs de caricatură este cu adevărat internaţional şi de asemenea că, de la o ediţie la alta, continuă să apară noi şi noi tinere talente, caricaturişti de mare perspectivă”, a declarat Ştefan Popa Popa’s.
Început vineri, concursul la secţiunea de “Interpretare” s-a încheiat sâmbătă seară, în cadrul acestuia urcând pe scenă peste 150 de artişti, interpreţi individuali sau formaţii satirice din judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Ialomiţa, Mehedinţi, Sălaj, Suceava, Timiş şi Arad, precum şi din Ungaria şi Serbia.
Cea de-a doua zi a festivalului a debutat cu vernisajul expoziţiei personale de caricatură a lui Ştefan Popa Popa’s şi, respectiv a expoziţiei de foto-caricatură a artistului arădean Virgiliu Jireghie.
Premierea laureaţilor festivalului a fost făcută duminică, în cadrul Galei Laureaţilor, gală în încheierea căreia preşedintele Juriului de interpretare, actorul Dorel Vişan, a susţinut, de asemenea, un recital.
De menţionat că în fiecare din cele trei seri ale festivalului, la Căminul cultural din localitate au fost organizate spectacole folclorice sub denumirea generică de “Cântec, joc şi voie bună”. AGERPRES