Circa 20 de persoane arestate în timpul protestelor care au urmat alegerilor prezidenţiale din Iran de la 12 iunie vor fi judecate începând de sâmbătă pentru atingere adusă siguranţei naţionale, a anunţat miercuri agenţia oficială Irna, citată de AFP.
Potrivit agenţiei Irna, protestatarii sunt acuzaţi că ‘au perturbat ordinea şi securitatea’, ‘că au avut legături cu ipocriţii’, termenul utilizat de putere pentru a-i desemna pe Mujahedinii Poporului, principala mişcare a opoziţiei în exil.
De asemenea, ei sunt acuzaţi ‘de atentat cu bombă, de port de arme de foc şi de grenade, de atacuri împotriva forţelor de ordine şi a miliţiilor islamiste şi de trimiterea de imagini (de la manifestaţii) pentru mass-media străine’, potrivit aceleiaşi surse.
În plus, acestora li s-a reproşat că au vandalizat clădiri publice şi că au distrus bănci şi locuinţe’.
Cei care ‘au dat ordinul pentru declanşarea protestelor postelectorale nu sunt judecaţi în acest stadiu’, a precizat Irna.
Sute de persoane au fost arestate după realegerea controversată a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad la 12 iunie.
Autorităţile au eliberat zeci de protestatari ulterior, dintre care 140 marţi, iar ghidul suprem Ali Khamenei a ordonat închiderea unui centru de detenţie de la Kahrizak, la sud de Teheran, unde erau deţinuţi tot manifestanţi.
Circa 200 de persoane care au participat la proteste sunt încă arestate, potrivit unui membru al comisiei parlamentare care anchetează soarta prizonierilor.
Preşedintele Ahmadinejad a cerut marţi seară, într-o scrisoare adresată şefului puterii judiciare, ayatollahul Mahmoud Hashemi Shahroudi, eliberarea până la 7 august a manifestanţilor care nu fac obiectul unor acuzaţii grave.
Procurorul general, Ghorbanali Dori-Najafabadi, a declarat miercuri pentru Irna că o mare parte din manifestanţii arestaţi în timpul protestelor de după realegerea lui Mahmoud Ahmadinejad vor fi eliberaţi până vineri.AGERPRES