Priorităţile legislative ale PDL în sesiunea parlamentară ce debutează la 1 septembrie vor fi legea pensiilor, legea salarizării unice a bugetarilor, venitul minim garantat, alocaţia complementară pentru copii, precum şi eliminarea impozitului minim, legea minorităţilor şi legea Educaţiei naţionale pentru care democrat-liberalii au stabilit ca termen de depunere a raportului data de 15 septembrie. Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a precizat, luni seară, că priorităţile legislative ale democrat-liberalilor în domeniul social vor viza legea pensiilor, Codul muncii, legea salarizării unice, venitul minim garantat şi alocaţia complementară pentru copii. În domeniul economic, democrat-liberalii vor susţine, cu prioritate, eliminarea impozitului minim, legea care acordă facilităţi pentru tinerii care înfiinţează firme, coborârea plafoanelor legate de ajutorul de stat pentru societăţile care creează locuri de muncă, legea holdingurilor, legea achiziţiilor publice şi legea parteneriatului public-privat. Potrivit oficialului PDL, legea micii reforme în Justiţie şi legea minorităţilor vor fi, de asemenea, susţinute de aleşii democrat-liberali. Flutur a precizat că PDL a stabilit ca termen limită data de 15 septembrie pentru depunerea raportului, în Senat, la legea Educaţiei naţionale. Biroul Permanent Naţional va recomanda grupurilor parlamentare confirmarea democrat-liberalilor care deţin funcţii în conducerea Parlamentului, a mai anunţat el. Pe 23 august, oficialul PDL afirma că proiectul de modificare a legii salarizării, convenit în coaliţia guvernamentală, va prevedea ca raportul piramidei de salarizare să fie de 1 la 15, faţă de 1 la 12, cât era ţinta Legii 330. Tot la acea dată, vicepreşedintele PDL a susţinut că legea pensiilor reprezintă ‘o prioritate de grad zero’ pentru democrat-liberali, exprimându-şi speranţa ca proiectul să intre în dezbaterea Parlamentului în următoarele 15 zile.