Loialitate. Fidelitate. Credincioșie. Cuvinte frumoase prin raritatea trăirii lor. Atitudini parcă desprinse dintr-o dimensiune celestă. Deși le-am putea clasifica drept specii pe cale de dispariție, aceste atribute încă înmiresmează traiul pământenilor. Oamenii sunt loiali altor oameni. În familie. La locul de muncă. În cercul de prieteni. Uneori suntem loiali unor ideologii. Unor virtuți. Rămânem fideli normelor sociale și dogmelor în care am fost crescuți. Și mai presus de toate acestea suntem credincioși lui Dumnezeu. Suntem?Există ceva ce face diferența. Din perspectiva obiectului loialității cuiva, am auzit sau am citit cândva că există două tipuri de fidelitate.
1. Fidelitate de tip pisică
Pisica este credincioasă casei. O interesează prea puțin cine este stăpânul casei. Sau dacă sunt mai mulți. Ea se va gudura pe lângă fiecare. Nu-i pasă dacă stăpânul vine sau pleacă, dacă este același sau altul. Ea este loială casei. Atât.
Asemenea pisicii, mulțimile religioase de astăzi, în structura cărora ne regăsim fiecare dintre noi, ar putea dezvolta o loialitate instituțională. Suntem credincioși bisericii. Și această fidelitate este, de cele mai multe ori, lipsită de orice bază rațională sau de repere etice. Nu contează dacă biserica mea este atașată de valorile Scripturilor sau nu, dacă biserica mea își îndeplinește misiunea cerească sau nu. Nu contează nimic. Și dacă biserica mea îmi cere să imi dovedesc loialitatea față de ea, sunt gata să răspund oricărei solicitări. Pentru biserica mea pot ajunge chiar să fac lucruri nebănuite. Eu sunt credincios. Până la moarte. A mea sau a celorlalți. Fidelitatea de tipul acestei feline este una ciudată, tristă. Aceasta poate naşte ură, neîngăduinţă pentru ceilalţi. Toate confruntările religioase au fost determinate de credință. De o astfel de credinţă.
2. Fidelitate de tip cățel
Cățelul este credincios stăpânului. Nu contează ce fel de casă are stăpânul. Nici nu este necesară o casă. Pentru cățel singurul lucru care contează este să fie lângă stăpân. Dacă i-ai cumpăra cățelului cea mai frumoasă casă de pe pământ și l-ai lăsa singur acolo, ar fi trist. Și timpul ar fi doar o așteptare. Să vină stăpânul. Și să îl ia cu el. Oriunde. În orice palat sau în orice cocioabă. Doar un semn trebuie să îi faci cățelului: că îl lași să vină cu tine. Și bucuria lui nu mai cunoaște margini. Și orice dificultăți ar veni peste ei, cățelul nu își va părăsi stăpânul. Niciodată. Și nicodată nu va răni pe vreun prieten de-al stăpânului.
Este ușor de înțeles. Credința de tip cățel este credința în Dumnezeu. Nu loialitate față de altceva. Loialitate față de Stăpân. Un asemenea credincios nu va răni niciodată vreun copil al Stăpânului. Nici atunci când copiii locuiesc în alte case. Credința în Dumnezeu îi face buni pe oameni. Amabili. Iertători. Înțelegători, care ştiu să iubească şi să respecte. Mă frământă o singură întrebare. Și știu că răspunsul face diferența. În cadrul acestei comparaţii, ce tip de credinţă am ales să exercit? Fiindcă nimeni nu poate sluji la doi stăpâni…(Evanghelia după Matei 6:24)
