În ciuda timpului rece, numeroşi arădeni au vizitat standurile celei de a VII-a ediţii a “Festivalului Vinului”, eveniment organizat la acest final de săptămână, de vineri şi până duminică în Parcul Eminescu, de Casa de Cultură a Municipiului Arad şi având ca obiectiv promovarea vinurilor autohtone, în primul rând.
Au participat cu standuri, un număr de 18 producători de vin din Podgoria Aradului (de la Miniş, Baraţca, Măderat, Cramele Pâncota), din podgorii din ţară (Murfatlar, Cotnari, Recaş) şi din Ungaria.
Din cauza frigului pătrunzător, standurile festivalului nu au dus lipsă de vizitatori, dornici să se încălzească, mai ales că datorită crizei economice globale, producătorii de vin au decis să nu majoreze cu mult preţul la produse, fapt pentru care marfa lor a avut trecere.
Oferta festivalului a fost una diversificată, arădenii fiind invitaţi în Parcul Eminescu nu doar să deguste vinurile producătorilor locali, ci şi să testeze din o serie de preparate tradiţionale. Nu au lipsit nici mititeii, porumbul fiert, carnea pe grătar sau kebabul, brânzeturile fine, ciocolata fină şi nici chiar marţipanul.
Muzica nu a lipsit din manifestările festivalului, în toate cele trei seri ale evenimentului atmosfera fiind încinsă, reprezentaţiile începând în fiecare seară de la orele 18.00, oră de la care au început şi “sesiunile” de degustări de vinuri. Din cauza economice, organizatorii au renunţat însă la vedete, invitând doar artişti locali. AGERPRES