Mănăstirea Probota, aflată în patrimoniul UNESCO, va avea din această toamnă un muzeu prin care se speră să crească atractivitatea obiectivului de cult şi numărul turiştilor.
Amenajarea acestui muzeu reprezintă una dintre priorităţile Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional (DCCPCN) Suceava, urmând a fi realizată împreună cu specialiştii Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava.
Directorul DCCPCN Suceava, Daniel Hrenciuc, a declarat că direcţiei pe care o conduce îi revine partea de finanţare, din fonduri proprii, apreciind că în funcţie de colaborarea cu specialiştii CMB Suceava speră ca inaugurarea muzeului să se facă în luna octombrie.
Hreniuc a precizat că muzeul va cuprinde obiecte de cult foarte vechi, datând din secolul XV până în secolul XVIII, dar şi cărţi religioase aparţinând mănăstirii şi care sunt păstrate acum în lăzi.
‘Spaţiul pentru muzeu este mai generos ca la Mănăstirea Dragomirna. Sunt două încăperi la parterul mănăstirii şi două la etaj. Se poate face un muzeu extrem de interesant şi valoros, dacă va fi dublat şi de o infrastructură corespunzătoare’, a spus Hrenciuc.
Lucrările de amenajare a muzeului de la Probota sunt estimate la câteva zeci de mii lei, reprezentând un proiect al muzeului, vitrine speciale şi instalaţie de iluminat.
Directorul DCCPCN a spus că la Mănăstirea Probota mai sunt necesare 35.000 de lei pentru reabilitarea acoperişului, având în vedere că ‘riscă să se degradeze’, iar în acest sens s-a trimis o adresă către Consiliul Judeţean Suceava, prin care s-a solicitat această sumă.
DCCPCN Suceava a mai solicitat 120.000 lei vechi pentru repararea acoperişului la Mănăstirea Bogdana, din Rădăuţi, afectat pe o porţiune de 80 de metri pătraţi de furtunile şi ploile din ultima perioadă. AGERPRES