Spiritul Crăciunului s-a simţit din plin, vineri, la Centrul de criză pentru copii străzii « Morcoveaţă » şi la Centrul pentru primire minori Arad, unde un grup de colindători, format din elevi şi profesori, le-a oferit micuţilor colinde şi cadouri.
Elevii au pregătit un program de colinde, pentru a le aduce copiilor atmosfera de sărbătoare. La final, micuţii au primit şi cadouri, lăsate de Moş Crăciun la Liceul cu Program Sportiv, de unde elevii le-au adus pentru a le împărţi. Fiecare pachet a conţinut dulciuri, suc şi fructe.
Copiii celor două centre nu s-au lăsat mai prejos şi le-au recitat poezii musafirilor.
Elevii claselor a IX-a B şi a XI-a B ale Liceului cu Program Sportiv au fost pregătiţi de către profesorii Loredana Buga şi Alina Vărcuş.
„Este deja o tradiţie a şcolii noastre să participăm la astfel de evenimente în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru a aduce câteva clipe de bucurie unor copii minunaţi, dar care nu au şansa să fie lângă familiile lor”, a declarat Loredana Buga, profesor de Educaţie muzicală.
Corul elevilor va putea fi ascultat şi în faţa Primăriei, în 22 decembrie, de la ora 18,00.