Şcolile având personalitate juridică ar putea fi conduse de Consiliul de Administraţie, care va avea rol decizional şi de un director, care va avea rol executiv, potrivit unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) şi supus dezbaterii publice.
Conform proiectului, consiliul de administraţie al şcolii ar urma să fie format dintr-un număr impar de membri şi să aibă în componenţă 50 la sută cadre didactice şi 50 la sută reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai părinţilor.
În ceea ce priveşte directorul, acesta va face parte din Consiliul de Administraţie iar postul va fi ocupat prin concurs organizat de Consiliul de Administraţie, cu expertiza inspectoratelor şcolare.
Pentru unităţile din învăţământul special, inspectoratul şcolar va numi directorul unităţii de învăţământ, cu avizul primarului, respectiv, cu avizul consiliului judeţean.
Înfiinţarea, desfiinţarea şi reorganizarea unităţilor de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial se vor face la propunerea consiliului local iar inspectoratul şcolar va da avizul pe propunerea acestuia, în baza unei evaluări privind asigurarea calităţii conform standardelor naţionale. În cazul, liceelor, şcolilor postliceale şi profesionale, propunerea privind înfiinţarea acestor tipuri de unităţi poate veni şi din partea consiliilor judeţene.
Consiliul local va achita integral, din bugetul local, costurile necesare realizării acţiunii, inclusiv costul evaluării.
În ceea ce priveşte planul de şcolarizare, acesta va fi propus de unitatea de învatamânt iar consiliul local va aproba proiectele planurilor de şcolarizare pentru toate unităţile de învăţământ din aria geografică proprie.
Inspectoratul şcolar şi MECI vor evalua şi, după caz, vor corecta, în colaborare cu consiliile locale şi unităţile de învăţământ, cifrele de şcolarizare, iar structura anului şcolar şi durata orelor de curs vor fi stabilite anual de minister.
În funcţie de condiţiile locale sau pentru situaţii speciale, în condiţiile legii, unitatea de învăţământ poate propune argumentat modificări ale structurii anului şcolar.
Potrivit proiectului de lege, consiliul local va aproba solicitările unităţilor de învăţământ, în limita fondurilor disponibile şi în condiţiile legii, dar şi finanţarea dezvoltării şi modernizării infrastructurii pentru informare şi comunicare electronică.
De asemenea, consiliul local va finanţa şi cofinanţa, de la bugetul local, direct sau prin unităţile de învăţământ de stat, amenajări, dotări iniţiale, modernizări şi actualizări pentru activitatea de documentare şi informare. AGERPRES