Pensionarii cu venituri de până la 700 de lei lunar beneficiază de miercuri de medicamente compensate în proporţie de 90%.
Astfel, peste 550.000 de persoane aflate la vârsta pensiei se vor adăuga pensionarilor care beneficiază de medicamente compensate cu 90%, numărul acestora ajungând la 3,5 milioane.
Numărul pensionarilor care au accesat, în primele două luni de funcţionare, programul de compensare cu 90% pentru cei cu venituri de până la 600 de lei a fost mai mic faţă de cel prognozat. Acest fapt, împreună cu ieftinirea preţului la medicamente şi costul mediu pe reţetă prescrisă mai mic faţă de cel estimat, a condus la realizarea unei economii de aproximativ 30 de milioane de lei în bugetul Ministerul Sănătăţii (MS).
Pensionarii vor achiziţiona în continuare oricare dintre cele 650 de medicamente aflate pe Sublista B la un nivel de compensare de 90%.
Înainte de 1 martie 2009, medicamentele incluse în Sublista B erau compensate în procent de 50% din preţul de referinţă, indiferent de veniturile realizate din pensii. Potrivit hotărârii de guvern, compensarea de 90% va fi suportată în proporţie de 50% din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, restul de 40% fiind acoperit din bugetul MS.
Sublista B cuprinde 650 de medicamente (216 denumiri comune internaţionale – DCI), necesare în tratamentul hipertensiunii arteriale, afecţiunilor circulatorii, pentru scăderea colesterolului, împotriva vertijurilor, tulburărilor capacităţii mentale etc.
O clasificare a celor mai folosite medicamente compensate din Sublista B arată că pe primul loc se situează Bilobilul, urmat de Detralex, Prestarium, Tanakan, Nebilet, Preductal, Betaserc, Alpha D3, Miofilin, Crestor, Sortis, Prestarium, Oxibral, Omnic Tocas.
Pensionarii cu venituri din pensii de peste 700 de lei vor putea beneficia în continuare de compensarea de 50% pentru medicamentele din Sublista B. AGERPRES