La concursul de titularizare din acest an sunt înscrişi, în medie, 5,56 candidaţi pe loc la nivelul întregii ţări, informează Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). Concursul cu probe scrise pentru ocuparea posturilor didactice sau catedrelor vacante se organizează în data de 15 iulie 2009.
Un număr mare de posturi vacante se înregistrează la educatoare, la învăţători, precum şi la limba şi literatura română, însă tot aici se înregistrează şi cel mai mare număr de candidaţi înscrişi.
Spre deosebire de anii anteriori, subiectele şi baremele de evaluare vor fi elaborate de comisiile constituite la nivelul centrelor de concurs.
“Lucrările scrise vor fi evaluate de comisiile de elaborare a subiectelor şi a baremelor de evaluare”, susţine MECI.
Rezultatele concursului se vor afişa la sediul inspectoratelor şcolare şi la sediul unităţii/instituţiei de învăţământ unde s-a desfăşurat concursul, în data de 17 iulie. Contestaţiile se depun la inspectoratul şcolar, în intervalul 17 – 19 iulie, iar afişarea rezultatelor finale obţinute de candidaţi are ca termen data de 21 iulie.
Repartizarea candidaţilor pe posturi didactice sau catedre vacante titularizabile se va realiza în perioada 22-23 iulie. AGERPRES