Inspectorul general al Jandarmeriei Române, domnul general locotenent dr. Olimpiodor Antonescu a adresat un apel tuturor jandarmilor, de a participa sâmbătă 27 martie a.c., la acţiunea Ora Pământului, în semn de susţinere a eforturilor globale împotriva poluării şi a încălzirii globale.
Între orele 20.30-21.30, jandarmii se vor alătura iniţiatorilor şi participanţilor acestei campanii ecologice, prin stingerea luminilor şi oprirea aparatelor electrice din locuinţele proprii, reducându-se astfel consumul de energie şi, implicit, poluarea.
De asemenea, la nivelul tuturor unităţilor Jandarmeriei Române se promovează un consum raţional al energiei, pentru reducerea cheltuielilor administrative şi protejarea mediului înconjurător.
Jandarmeria Română a participat constant la campanii ce au avut ca scop protejarea mediului înconjurător alături de O.N.G.-uri, diverse instituţii publice sau reprezentanţi ai mass-media ( ex.: plantare arbori, acţiuni de ecologizare etc.).
Jandarmeriei Române îi revin prin Legea 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie naturală protejată, de pe teritoriul României.