Uniunea Social Liberală constată că, în acest moment, se folosesc toate mijloacele de presiune pentru a bloca validarea de către Curtea Constituţională a României a referendumului care l-a demis cu un vot covârşitor al populaţiei, 7,4 milioane de voturi, pe Traian Băsescu.
„Unul dintre aceste mijloace de presiune pare să fie Parchetul General. Prin sesizarea pe care a adresat-o Parlamentului şi publicarea in extenso a convorbirilor telefonice dintre miniştri ai Guvernului României – dintre care unul membru al CSAT, care, conform legii, ar fi trebuit avertizat asupra înregistrării convorbirilor lui – România s-a întors în anii ’50 ai proceselor politice”, a declarat Ioan Cristina, co-preşedinte al USL Arad.
Acesta este de părere că ascultarea şi publicarea discuţiilor membrilor CSAT, miniştrilor, angajaţilor din ministere etc. sunt lucruri care duc la ideea ascultării tuturor românilor, fie ei politicieni, oameni din mediul de afaceri, oameni simpli. „După 23 de ani de la Revoluţie, România s-a întors, cu Băsescu preşedinte, la trecutul comunist din anii ’50. Indiferent ce motivaţie au, însă, înregistrările, publicarea lor este o jalnică diversiune stalinistă pentru a şantaja şi denigra instituţiile statului”, a menţionat co-preşedintele USL Arad.
De aceea, USL solicită Consiliului Superior al Magistraturii să se autosesizeze urgent în raport cu acest demers al Parchetului General, demers prin care Parchetul devine un arbitru politic într-o criză constituţională.
„Într-o ţară normală, cu un regim democratic, Parchetul nu poate interfera într-un proces politic democratic, cum este referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui”, a mai spus Ioan Cristina.
Europarlamentarii Uniunii Social Liberale vor iniţia o dezbatere în Parlamentul European asupra acestei chestiuni.