Reprezentanții Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, respectiv ai Facultății de Științe juridice au continuat activitatea de orientare vocațională în liceele arădene. Astăzi, la Colegiul Tehnic “Aurel Vlaicu” din Arad, unde însoțiți de conducerea liceului, conf. univ. dr. Mara Teodor și conf. univ. dr. Creț Daniela au prezentat oferta educațională a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cu cele șase facultăți componente.
Ponderea prezentării a fost reținută de către Facultatea de Științe juridice, iar pentru această activitate, din nou a fost invitat dl Alexandru Mocanu, fost cadru didactic al facultății, actualmente ofițer criminalist în cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. ARAD.
Dânsul a prezentat o temă de actualitate, respectiv Investigarea tehnico – științifică a locului faptei. Fiind vorba de o interacțiune între cadre didactice universitare și viitori specialiști în domeniul tehnicii, ofiţierul criminalist Alexandru Mocanu, a făcut legătura dintre știință și tehnică, respectiv dintre Criminalistică și ingineria auto, axându-se și pe cercetarea la fața locului în cazul unui accident rutier în curbă. „Concret, cum acționează forța centrifugă în detrimentul forței centripete, cum acționează masele, forța de frecare, viteza, etc. Astfel, ca şi un mecanic auto, sau inginer auto poți face parte din echipa de cercetare la fața locului, aducându-ți aportul la aflarea adevărului”, a precizat ofiţierul criminalist Alexandru Mocanu, din cadrul I.P.J. ARAD.
Întâlnirea a fost de un real folos, de ambele părți implicate, tinerii elevi de clasa a XI – a și a XII – a, fiind atenți la temele prezentate, manifestându-și interesul pentru această activitate. De asemenea, împreună cu conducerea Colegiului au solicitat ca astfel de activități să mai aibe loc în școala lor.