Alte 13 noi denumiri comune internaţionale (DCI) intră pe listele medicamentelor compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, în sistemul public de sănătate, a decis joi Executivul, prin Hotărâre de Guvern.Introducerea celor 13 noi denumiri comune internaţionale în tratamentele prescrise pacienţilor pe liste compensate şi gratuite se face cu încadrarea în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aprobat pentru 2016. Măsura se va aplica începând cu 1 martie 2017 şi a fost luată după consultarea Colegiului Farmaciştilor din România.
mediafax.ro