Primăria – împreună cu societatea care se ocupă cu iluminatul public – a demarat la începutul anului procesul de inventariere a tuturor becurilor stradale, precum şi schimbarea celor defecte.
Angajaţii firmei au luat pe rând străzile din Pecica şi au remediat toate defecţiunile care au apărut în reţea. Cu această ocazie iluminatul public a fost extins şi pe străzile mărginaşe, acolo unde până acum nu era complet.
În paralel, la Turnu s-a început montarea de becuri economice pe toţi stâlpii, lucrarea urmând să fie finalizată în scurt timp.
La Bodrogul Vechi, de asemenea, s-au pus corpuri de iluminat public pe toţi stâlpii de pe cele patru străzi din sat, astfel că reţeaua acoperă acum în întregime atât Pecica, cât şi toate satele aparţinătoare.
„În urma inventarierii şi remedierii defecţiunilor din reţea, putem spune că iluminatul public din Pecica funcţionează la parametri optimi, ceea ce contribuie la confortul locuitorilor” a declarat viceprimarul Miodrag Stanoiov, cel care a coordonat acţiunea din partea administraţiei locale.
Societatea care se ocupă cu administrarea şi întreţinerea reţelei a înfiinţat recent un dispecerat non-stop pentru a creşte operativitatea şi a le oferi cetăţenilor posibilitatea să anunţe cât mai repede şi uşor orice defecţiune.
Numărul de telefon 0257-468.089 poate fi sunat la orice oră. În cazul în care apelul este preluat de robot, trebuie specificat doar numărul străzii şi al casei, pentru ca angajaţii firmei să poată găsi problema.
Este foarte important de reţinut faptul că dispeceratul poate fi apelat în situaţia în care unul, sau doar câteva corpuri de iluminat nu funcţionează.
Dacă apar probleme la toate becurile de pe o stradă sau dintr-o anumită zonă, este vorba despre o defecţiune la reţea şi intră în atribuţia Enel Electrica.
Dispeceratul operatorului de energie electrică poate fi apelat la numărul de telefon 0257-929.