Aflând regele Iudeei, Irod cel Mare, despre nașterea lui Mesia, de teamă să nu îi fie luat locul, a poruncit soldaților să-i ucidă pe toți pruncii de parte bărbătească sub vârsta de doi ani. Familia lui Iisus s-a retras în Egipt până la moartea lui Irod și s-a întors în Nazaret după câțiva ani, conform cu Evanghelia lui Matei cap. 2.
Despre Iisus se știe că a cunoscut limbile aramaica, ebraica, iar unii cred că și greaca.
Aparținând unei familii de evrei, cu statut de mijloc, Iisus a beneficiat de studiile obișnuite și absolut obligatorii, prin tradiție. În sec. I Nazaretul, micul sat unde a copilărit, nu exista un învățământ organizat, iar educația se făcea în primii ani acasă, în familie, iar apoi în sinagogă. Tradiția, Talmudul și toate documentele timpurilor accentuează religiozitatea poporului Israel, obligativitatea fiecărui copil de a studia în cadrul familiei Legea dată de Dumnezeu (TORA). „Din copilărie a făcut aproape în fiecare an drumul la Ierusalim, pentru sărbători. Pelerinajul era pentru evreii din provincie o solemnitate plină de farmec (…) Calea pe care o urma de obicei Iisus în aceste călătorii era aceeași, urmată și astăzi prin Ginea și Sihem.” (Renan, Ernest, Viața lui Isus, București, Editura AMB, 1991, p. 36).
Părinții L-au învățat, sprijinindu-l în înțelegerea Legii, până la 13 ani, adică până la vârsta majoratului în Legea ebraică. Deja la această vârstă, Iisus se desprinde de copilărie și, prin urmare, și de părinți. Medicul și apostolul Luca relatează în Evanghelia sa, călătoria pe care Iisus a făcut-o cu părinții la Ierusalim, cu prilejul Paștelui evreiesc.
Este pentru prima oară când iese de sub îndrumarea părinților, când arată celorlalți că stăpânește întru totul învățăturile profeților, uimindu-i pe învățătorii sinagogii. Este momentul în care cere cu fermitate Mariei și lui Iosif (părinții pământești) să nu se mai îngrijoreze pentru El, căci se află în puterea Tatălui Ceresc: „Când L-au văzut părinții Lui, au rămas înmărmuriți; și mama Lui I-a zis: «Fiule, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi? Iată că tatăl Tău și eu Te-am căutat cu îngrijorare». El le-a zis: «De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?»” (Luca 2, 48-49)
Iisus a cunoscut, așadar, cât se poate de bine Scripturile evreieşti, interpretările acestora existente până la timpul său. Știa, cu siguranță, în sufletul, mintea și Duhul Său, Cine este el cu adevărat și care va fi menirea Sa pe Pământ. În egală măsură, începe să constate că Legea primită de Israel nu este mulțumitoare, deoarece poporul nu vrea, nu știe și nu poate să o împlinească, după voia Celui care le-a dat-o.
Viața mistică era adânc ascunsă în Iisus. Încă de la vârsta adolescenței avea o viziune extrem de clară asupra lucrurilor ce se petreceau în realitatea lumii în care trăia. „Conștiința religioasă era la Iisus înnăscută, cu totul independentă de lumea din afară. Conștiința profetică și mesianică nu s-a putut trezi, însă, decât la ciocnirea cu exteriorul, cu spectacolul vieții timpului său și, în final, printr-o inițiere specială și o îndelungă elaborare lăuntrică. Mărturii despre aceasta aflăm în Evanghelii și în alte scrieri.” (Édouard Schuré, Marii inișiați, p. 311.)
Despre perioada de timp de la împlinirea majoratului până la începutul lucrării, Evangheliile nu redau aspecte din viața lui Iisus, așadar, tocmai din perioada maturizării Sale.
Despre această perioadă tot mai mulți cercetători au concluzionat că Iisus s-a retras și a trăit în comunitatea esenienilor. Esenienii erau considerați o sectă între religiile timpului în Israel. Despre ei se știe că trăiau în comunități restrânse în regiunea Qumran. Noi considerăm, totuși, că, având în vedere comportamentul Său asumat în Templu la 12 ani deja, Iisus nu ar fi avut nevoie de nicio pregătire suplimentară pentru a vesti cuvântul lui Dumnezeu, De asemenea, din toate cele patru evanghelii ale Noului Testament înțelegem clar că El știa foarte bine Cine este: Cuvântul lui Dumnezeu trimis și întrupat pe Pământ. Așadar, putem accepta că în intervalul 13-30 de ani, până la începerea lucrării de propovăduire, Iisus a rămas ajutorul tatălui său în atelierul de dulgherie, cunoscând în același timp, direct, realitățile Israelului acelui timp. De altfel, evreii exclamau: „A venit în patria Sa, și a început să învețe pe oameni în sinagogă; așa că cei ce-l auzeau, se mirau și ziceau: «De unde are El înțelepciunea și minunile acestea? Oare nu este El fiul tâmplarului?»” (Matei 13, 54,55)
Pentru cunoașterea întregului, redăm totuși câteva lucruri privind posibila legătură dintre Iisus și esenieni. Atât Ernest Renan cât și Armaund Puig sau Édouard Schuré, au arătat rolul pe care acest grup de credincioși l-ar fi avut asupra creșterii spirituale și mai ales, asupra propriei regăsiri interioare a lui Iisus. Regulile grupului (numit de către unii „ordin”) erau aspre. „Ca să poată intra, se cerea un noviciat de un an. Dacă dădeau probe suficiente de cumpătare, erau admiși la abluțiuni, fără ca totuși să intre în legătură cu maeștri ordinului. Trebuiau încă doi ani de încercări ca să poată fi primit în confrerie (…) Abia atunci luau parte la mesele comune care se desfășurau cu o mare solemnitate și constituiau cultul intim al esenienilor.” (Ibidem, p. 314) Cei acceptați își gospodăreau bunurile în comun, lucrând pământul, având în îngrijire viața unor oameni sărmani sau copii abandonați, erau aplecați înspre ascetism, o viață interioară deschisă spre cunoașterea Marelui Creator. Este absolut explicabil, deoarece lucrurile spirituale nu pot fi amestecate cu cele ordinare, materiale. Dumnezeu se lasă cunoscut numai de către aceia care sunt curați, sfinți.
Esenienii considerau căsătoria având ca scop procrearea, așa cum a fost lăsată de voia lui Dumnezeu.: „…Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l supuneți.” (Geneza 1, 28) Tocmai de aceea, au acceptat în rândurile lor și cupluri căsătorite, dar care trăiau în orânduiala grupului, în pace și supunere unii față de alții și toți față de Creator.
Aceasta este comunitatea despre care cercetătorii exhaustivi ai vieții și existenței lui Iisus au concluzionat că a reprezentat refugiul lui Iisus în anii de până la începerea LUCRĂRII și formarea sa ca învățător, ca rabi. În același timp, este mediul în care Iisus Hristos S-a putut cunoaște pe Sine, a putut să Se descopere și să-Și înțeleagă originea divină și menirea pe pământ. Édouard Schuré, afirmă că Iisus a avut parte de destăinuirile ascunse pe care numai patriarhul esenienilor le cunoștea. Scriitorul se referă special la Cartea lui Enoh și la Fiul Omului, la misterul pe care Acesta l-a adus în lume. „El primi de la ei ceea ce numai esenienii Îi puteau dărui: tradiția ezoterică a profeților și, prin ea, propria sa orientare istorică și religioasă. Contemplă zilele lui Elohim, sau Creația Veșnică. (…) I se împărtăși Misterul Fiului Omului și Misterul Fiului lui Dumnezeu.” (Ibidem, p. 315-316)
Deși pentru cei credincioși și încredințați este mai mult o teorie, totuși, este posibil să găsim aici adâncirea formării personalității lui Iisus. Aici e posibil să se fi desăvârșit esența ființei Sale, legătura transcendentală pe care avea să o realizeze între omenire și Divinitate, între TRECUTUL, PREZENTUL și VIITORUL umanității. Aici e posibil ca Iisus să fi pătruns rolul împăratului Melchisedec dar și a lui Enoh, Ilie, a tuturor marilor prooroci trimiși de Dumnezeu pentru a îndrepta, pentru a coordona omenirea.
Voichița T. Macovei
