S-au scris şi încă se mai scriu cărţi care îşi propun să demonstreze că, în timpul vieţii Sale pe pământ, Mântuitorul le-a abătut atenţia oamenilor de la Sabatul zilei a şaptea şi le-a îndreptat-o fie spre închinarea în ziua de duminică, fie (o interpretare mai larg răspândită astăzi) spre ideea că ziua a şaptea a fost înlăturată şi înlocuită cu „odihna în Christos”, un termen cu un caracter mai general.
Însă niciuna dintre aceste alternative nu pare a se regăsi în relatările Evangheliei. În afară de scopul evident de a justifica respingerea Sabatului zilei a şaptea de către marea majoritate a lumii creştine în ultimele şaptesprezece sau optsprezece secole, cărţile acestea îşi propun să arate că vindecările făcute de Christos în Sabat prevestesc desfiinţarea poruncii a patra.
Căutând un răspuns la argumentele de mai sus, aș opina că dacă studiem cu atenţie ce a făcut Domnul Iisus în Sabat, vom descoperi exact opusul interpretării forţate pe care aceşti teologi încearcă să o dea evenimentelor relatate în Scriptură.
Vă invit să privim atent contextul în care are loc, spre exemplu, vindecarea relatată în Matei 12: 1 – 13 și să sesizăm care este mesajul care se dorește a fi transmis aici!
”În vremea aceea, Iisus trecea prin lanurile de grâu într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu și să le mănânce. Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: “Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.” Dar Isus le-a răspuns: “Oare n-ați citit ce a făcut David, când a flămânzit el și cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoții calcă Sabatul în Templu, și totuși sunt nevinovați? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul. Dacă ați fi știut ce înseamnă: “Mila voiesc, iar nu jertfe!”, n-ați fi osândit pe niște nevinovați. Căci Fiul omului este Domn și al Sabatului.” Isus a plecat de acolo și a intrat în sinagogă. Și iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să poată învinui pe Iisus, L-au întrebat: “Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?” El le-a răspuns: “Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, și-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce și s-o scoată afară? Cu cât mai de preț este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine in zilele de Sabat.” Atunci a zis omului aceluia: “Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.”
Probabil că versetul-cheie, care explică ce s-a întâmplat, este versetul în care Iisus pune în contrast ”mila” și ”jertfele”. Problema era legată de oameni, de milă, de bunătate şi de iubirea faţă de semeni. Când e păzit în mod corespunzător, Sabatul oferă ocazia de a le arăta celor în nevoie bunătate şi milă în mai mare măsură decât în celelalte zile ale săptămânii, când suntem nevoiţi, fiecare dintre noi, să ne câştigăm existenţa.
Problema era că ziua Sabatului ajunsese să fie împovărată cu o mulţime de reguli şi de rânduieli omeneşti care deveniseră într-un timp scurt un scop în sine, şi nu un mijloc de atingere a unui scop (de a exprima iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni). Potrivit Bibliei, dragostea este împlinirea Legii. Noi trebuie să abandonăm orice transformă Legea într-o formă de negare sau de combatere a dragostei! Sabatul devenise o poruncă lipsită de dragoste şi tocmai aceasta este definiţia legalismului aspru. Prin vindecările făcute în Sabat, Domnul Iisus a luptat împotriva acestui lucru.
Asprimea acestei tradiţii religioase poate fi observată cu ocazia vindecării orbului din naştere (Vezi Ioan 9 și citeşte cu atenţie versetul 16). Avem aici un exemplu clar de interpretare a Legii, fără dragoste!
Așadar, prin minunile făcute în Sabat, Mântuitorul a arătat care era scopul real al Sabatului: vindecarea şi refacerea. Menirea pe care i-a dat-o El este aceea de a ne aduce aminte de puterea creatoare a lui Dumnezeu. Sabatul este ziua în care El îi eliberează pe captivi (Luca 4:31-37), îi face pe şchiopi să umble (Luca 13:10-17, Ioan 5:1-9) şi pe orbi să vadă din nou (Ioan 9).
Pentru Isus, Sabatul avea de a face mai mult cu oamenii decât cu regulile. Din acest motiv a făcut El afirmaţia aceea celebră că Sabatul a fost făcut pentru om şi nu omul pentru Sabat.
Domnul Christos a confirmat valabilitatea şi importanţa odihnei în ziua Sabatului atât în timpul vieţii Sale, cât şi la moarte. Toți cei patru evangheliști exprimă ideea că Iisus, în mormânt, în ziua Sabatului, S-a odihnit, respectând, chiar și în moarte, ziua de odihnă dată de Dumnezeu. În afara descrierii din Marcu 15: 42 – 16: 1, prezentată mai jos, merită să se studieze și pasajele din Matei 27: 57 – 28: 1, Luca 23: 52 – 24: 1 şi Ioan 19: 31 – 20: 1.
”Când s-a înserat – fiindcă era ziua Pregătirii, adică ziua dinaintea Sabatului, a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care și el aștepta Împarația lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se duca la Pilat ca să ceară trupul lui Iisus. Pilat s-a mirat că murise așa de curând; a chemat pe sutaș și l-a întrebat dacă a murit de mult. După ce s-a încredințat de la sutaș că a murit, a dăruit lui Iosif trupul. Și Iosif a cumpărat o pânză subtâțire de in, a dat jos pe Iisus de pe cruce, L-a înfășurat în panza de in și L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Maria Magdalena și Maria, mama lui Iisus, se uitau unde-L puneau. După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Iisus.”
Ce a făcut Iisus după ce a strigat „S-a isprăvit!” (Ioan 19: 30), arătând astfel că lucrarea Sa de răscumpărare s-a sfârşit? S-a odihnit în Sabat! La ce pasaj biblic ne trimite cu gândul această afirmaţie? Bineînţeles, la Geneza 2: 1 – 3. La sfârşitul lucrării de creare a lumii, Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea. La sfârşitul lucrării de răscumpărare, El S-a odihnit tot în ziua a şaptea!
În concluzie, Iisus a demonstrat valabilitatea şi importanţa Sabatului atât în timpul vieţii Sale, cât şi la moarte! Biblia ne arată că Dumnezeu este Domnul Sabatului zilei a şaptea, semnul distinctiv al calităţii Sale de Creator şi de Răscumpărător.
Pastor Narcis Ardelean
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea
