Teoretic, în maximum două săptămâni, România ar putea avea un nou Guvern, a declarat marţi, după adoptarea moţiunii de cenzură, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Toni Greblă.
El a precizat că, dacă Guvernul este demis, încep consultările între partidele politice în vederea constituirii unei majorităţi parlamentare.
“Preşedintele are un rol în aceste consultări şi, după finalizarea acestora, trebuie să desemneze un candidat pentru funcţia de premier”, a explicat Greblă.
El a spus că textul Constituţiei nu stabileşte un termen precis până la care şeful statului poate desemna premierul, însă, prin asimilarea cu vacanţa ministerială, termenul e de maximum 45 de zile.
“Teoretic, în acest termen, trebuie terminate consultările şi preşedintele trebuie să desemneze un candidat. Apoi acesta îşi formează Guvernul şi un program guvernamental, iar în maximum 10 zile vine în faţa Parlamentului pentru a primi învestitura de încredere a Guvernului”, a explicat senatorul PSD.
Toni Greblă a precizat că, pe de o parte, Guvernul actual va continua să administreze problemele curente ale ţării, pe de altă parte consultările pot să dureze câteva zile.
“Teoretic, în două săptămâni am putea avea un nou Guvern. Depinde cum vor stabili partidele să facă o nouă majoritate în Parlament şi cum va înţelege preşedintele să respecte litera şi spiritul Constituţiei şi să ţină cont de opinia majorităţii parlamentare”, a adăugat senatorul PSD. AGERPRES/