Fotbalistul Florin Costea a declarat că speră să mai rămână un an la Universitatea Craiova, deoarece ‘îşi doreşte să câştige măcar un trofeu cu această echipă’, informează site-ul clubului craiovean.
‘În acest timp nu sunt preocupat de niciun transfer. Acum, pentru mine, primordial este să mă pregătesc bine, deoarece vara trecută am ratat toată perioada şi s-a văzut. Dacă ar fi după mine, aş dori să mai rămân un an la Universitatea, pentru că îmi doresc să câştig măcar un trofeu cu această echipă’, a spus Costea.
AGERPRES