Comisia Europeană a aprobat a doua fază a proiectului „Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics” (ELI-NP), care se derulează la Măgurele, în România. Astfel, peste 140 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională sunt alocate continuării lucrărilor începute în 2013. ELI-NP face parte din proiectul de cercetare paneuropean în domeniul laserelor de foarte mare intensitate ,,Extreme Light Infrastructure” (ELI), derulat în România, Cehia și Ungaria.
Comisarul European pentru Politică Regională Corina Crețu a declarat:
„ELI este un simbol pentru Europa, fiind prima investiție a UE în infrastructura de cercetare a noilor state membre, un produs al excelenţei europene care redesenează frontierele cunoaşterii prin utilizarea tehnologiei de înalt nivel. Cu ajutorul fondurilor europene, în doar câţiva ani, UE va avea o infrastructură şi echipamente de cercetare de ultimă generaţie, iar rezultatele viitoarelor cercetări vor oferi produse şi servicii noi, contribuind astfel la dezvoltarea economică a țării și a învățământului românesc.”
A doua etapă a proiectului ELI-NP de la Măgurele este cofinanţată prin Programul Operaţional ,,Competitivitate” 2014-2020 şi presupune finalizarea, până în 2018, a lucrărilor de construcţie, precum şi achiziţionarea şi instalarea echipamentelor necesare pentru cercetare ştiinţifică, între care un sistem laser de mare putere şi un sistem de raze gamma.
La începutul lunii februarie anul curent, Comisarul European Corina Creţu a aprobat prima fază a proiectului laserului de la Măgurele, ce este cuprinsă pentru finanțare în perioada de programare 2007-2013. Valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru prima fază este de 136,4 milioane de euro, din care 116,3 milioane de euro (85%) provin din Fondul european de dezvoltare regională.