Aflat într-o vizită în comuna Dăneşti – Maramureş, actorul Florin Piersic s-a alăturat unui grup de localnici care protestau împotriva funcţionării unei cariere de piatră, aflată în apropierea localităţii.
Miercuri, Florin Piersic se plimba, într-o caleaşcă cu cai, pe un drum din localitatea Dăneşti. Impresionat de protestul localnicilor, actorul li s-a alăturat, spunând că locurile frumoase din Maramureş trebuie păstrate şi nu distruse de dragul banilor.
‘Un drum pe care poţi să te plimbi cu caleaşca e păcat să fie distrus de maşinile de mare tonaj care transportă piatră. Oamenii ar trebuie să fie mai înţelepţi şi să păstreze locurile care ne aduc farmec şi nostalgie. Maramureşul îmi aduce aminte de tinereţe şi de filmele care le-am turnat pe aceste meleaguri’, a spus actorul, susţinător al cauzei ecologiste a ţăranilor din Dănăşti.
Mulţi dintre localnicii protestatari şi-au adus aminte că actorul a jucat, în urmă cu mai mulţi ani, în rolul haiducului maramureşean Pintea.
Proprietarul carierei de piatră de la marginea localităţii Dăneşti, Gheorghe Pop, spune că are toate avizele tehnice necesare, însă de câte ori încearcă să dinamiteze în carieră, localnicii ies şi protestează, iar el este nevoit să întrerupă munca, pentru a nu pune în pericol viaţa protestatarilor.
Viceprimarul Ioan Tentiş a precizat că firma deţine toate autorizaţiile de funcţionare pentru carieră, însă oamenii sunt nemulţumiţi de zgomotul infernal produs de explozii şi de camioanele încărcate cu zeci de tone de piatră, care distrug drumurile şi afectează liniştea satului.
Cariera de piatră este situată la aproximativ 1 km nord-est de localitatea Dăneşti, la poalele Munţilor Gutâi, în imediata apropiere a DJ 184, pe drumul Baia Sprie-Dăneşti-Cavnic-Ocna Şugatag. AGERPRES