Centrul Cultural European (CCE) sector 6 şi Primăria sectorului 6 organizează, în perioada 27 iulie – 1 august, “Cine’Cinema – Open Air”, primul festival de film de scurt metraj desfăşurat în aer liber, în sectorul 6 al Capitalei, anunţă un comunicat al CCE, remis AGERPRES.
Prima ediţie va avea loc în Parcul Crângaşi, iar înscrierile se pot face până pe 12 iulie. La Festivalul “Cine’Cinema – Open Air” pot participa realizatori de filme de scurt metraj produse după 1 ianuarie 2007. Organizatorii nu au impus restricţii de gen sau temă.
Un juriu alcătuit din nume importante ale filmului românesc va decerna premiile pentru: Cel mai bun film – 1.000 dolari, Cel mai bun regizor – 700, Cel mai bun scenariu – 500 şi Cea mai bună imagine – 300 dolari. Detalii suplimentare despre organizarea festivalului şi condiţiile de înscriere pot fi obţinute de pe site-ul www.ccesector6.ro sau la adresa de mail festivalcinecinema@gmail.com, precum şi la telefoanele 021.433.00.68 şi 0762.233.335, precizează sursa citată.
Festivalul de film “Cine’Cinema – Open Air” are ca obiectiv promovarea artei cinematografice, descoperirea şi încurajarea tinerelor talente aflate la început de drum într-o profesie care se adresează atât sufletului, cât şi minţii. Se va premia originalitatea temelor, a mijloacelor de expresie, coerenţa structurii dramatice şi folosirea unui limbaj cinematografic nou şi inedit.
Festivalul “Cine’Cinema – Open Air” are suportul deplin al primarului sectorului 6, Cristian Poteraş, adaugă sursa citată.AGERPRES