„Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.” (Psalmi 55: 17)
Într-o zi, un tânăr a primit o scrisoare de la un fost coleg de serviciu, care se pensionase de câţiva ani. Cât lucraseră împreună, cei doi nu se înţeleseseră bine. Încă de la început, cel mai în vârstă se purtase urât cu cel mai tânăr, dar acum îi scria: „Nu înţeleg cum funcţionează rugăciunea, de fapt nu am înţeles niciodată, cel puţin la nivel intelectual.
Ştiu însă că ni s-a spus să ne rugăm, iar în ultimele săptămâni m-am rugat şi a început să-mi pară foarte rău pentru modul în care m-am purtat cu tine. Acum înţeleg că am greşit, că m-am purtat necreştineşte şi că am dat o mărturie
urâtă despre credinţa mea. Ştiu că ar fi trebuit să fac lucrul acesta de mai mult timp, dar acum te rog să mă ierţi. Trebuie să cer iertarea lui Christos pentru faptele mele, chiar dacă sunt nevrednic, iar acum îţi cer iertare şi ţie.”
Exemplul acesta ilustrează puterea rugăciunii. Ea nu este încercarea de a-L determina pe Dumnezeu să mute munţii, deşi El poate să facă şi acest lucru. Ea poate produce un lucru mai miraculos: schimbarea inimii omului. Poate că nu este uşor să înţelegem rugăciunea. De ce să Îi cer Domnului un lucru, dacă El ştie deja că am nevoie de el? Dumnezeu nu îmi va da lucrul respectiv decât dacă I-l voi cere? Dar un lucru este cert: fără rugăciune, umblarea noastră cu Domnul este sortită eşecului.
Biblia este foarte generoasă în a descrie nevoia noastră deosebită de a ne ruga!
”Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită” (Matei 26: 41)
”Rugaţi-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5: 17)
”Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.” (Coloseni 4: 2)
” Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar şi vegheaţi în vederea rugăciunii.” (1 Petru 4: 7)
Îndemnul de a ne ruga – şi chiar de a ne ruga des – este clar subliniat. Nu are importanţă dacă înţelegem sau nu cum funcţionează rugăciunea. Există o mulţime de lucruri, atât în lumea materială, cât şi în lumea spirituală, despre care nu ştim cum funcţionează. Dacă am aştepta ca mai întâi să înţelegem toate lucrurile legate de credinţă, atunci nu am mai avea nevoie de credinţă, nu-i aşa? Însuşi cuvântul credinţă implică ideea că există anumite elemente care depăşesc puterea noastră de înţelegere. Totuşi un lucru cu care putem fi de acord toţi cei care ne rugăm cu consecvenţă şi ardoare (potrivit cu voia lui Dumnezeu) este acela că rugăciunea poate şi chiar reuşeşte să ne schimbe viaţa.
Isus Hristos – Omul rugăciunii
O mulţime de texte şi pasaje biblice ni-L prezintă pe Iisus Christos ca fiind foarte dedicat rugăciunii! Iisus S-a rugat cu ocazia botezului Său (Luca 3: 21 – 22), cu ocazia schimbării la faţă (Luca 9: 28 – 29), înainte de a-Şi alege ucenicii (Luca 6: 12 – 13), S-a rugat pentru discipolii Săi (Luca 22: 31 – 32), S-a rugat în Ghetsemani înainte de a fi arestat (Matei 26: 34 – 44).
Iisus, Fiul fără prihană al lui Dumnezeu, Cel care a fost fără păcat, fără greşeală, Cel care a trăit într-o armonie perfectă cu voinţa Tatălui, a avut o viaţă de rugăciune impresionantă. (Am putea adăuga la versetele de mai sus rugăciunea Sa din Ioan 17) Dacă El a avut nevoie de rugăciune
ca să facă faţă evenimentelor din viaţa Sa, cu cât mai multă nevoie avem noi de ea! Modelul Său de rugăciune ilustrează clar importanţa centrală a rugăciunii pentru umblarea noastră cu Domnul. Fără rugăciune este practice imposibil să avem o relaţie cu Dumnezeu. Comunicarea este esenţială pentru menţinerea relaţiei cu semenii noştri şi este cu atât mai importantă în relaţia cu Dumnezeu. Domnul Isus ne-a oferit un exemplu. Rămâne ca noi să alegem să urmăm exemplul Său.
Credinţa şi rugăciunea
În Evrei 11: 6 găsim câteva principii importante cu privire la modul în care trebuie să ne rugăm şi cu privire la importanţa rugăciunii pentru noi: ”Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”
Într-un anumit sens, rugăciunea este un mod de a veni înaintea lui Dumnezeu, un mod de a ne deschide sufletul înaintea Sa. Noi nu ne rugăm ca să-I aducem la cunoştinţă nevoile noastre. În această privinţă, Mântuitorul Însuşi a declarat: „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-I cereţi voi” (Mat. 6:8). Noi ne rugăm pentru că rugăciunea este un mod de a ne exercita credinţa în Dumnezeu. Prin ea, credinţa noastră devine mai puternică, mai reală şi mai practică. Cine dintre noi nu a observat faptul că rugăciunea făcută cu ardoare şi fără să ne îndoim, cu simţământul dependenţei şi al nevoii noastre de Dumnezeu, duce la sporirea credinţei şi la aprofundarea relaţiei cu El?
Rugăciunea ne ajută să ne golim de noi înşine. Ea este un mod de a muri zilnic. Este o modalitate de a ne reconecta cu Dumnezeu la un nivel foarte personal. Este un mijloc prin care ne aducem aminte că nu suntem ai noştri, că am fost cumpăraţi cu un preţ şi că, dacă am fi lăsaţi singuri, viaţa noastră s-ar destrăma sub acţiunea elementelor şi a forţelor din lumea noastră care pot să ne pună capăt zilelor într-o secundă.
Fiecare rugăciune este în mare măsură un act de credinţă. Cine poate vedea cu ochii lui că rugăciunea pe care a făcut-o ajunge la cer? Cine poate vedea că Dumnezeu o primeşte? Adeseori, noi ne rugăm şi nu vedem imediat rezultatele, totuşi mergem înainte, având credinţa că
Dumnezeu ne aude şi că va răspunde cum va considera că e cel mai bine. Rugăciunea este un act de credinţă prin care trecem dincolo de ceea ce vedem şi simţim şi chiar dincolo de ceea ce pricepem pe deplin.
Îndeplinirea condiţiilor
Într-un restaurant, un om mănâncă mai multe porţii de mâncăruri grase şi bea o băutură răcoritoare, ca să le facă să alunece mai uşor pe gât. La desert, mănâncă o cupă mare de îngheţată cu ciocolată. Seara, înainte de culcare, el se aşează în genunchi pentru rugăciune (nu înainte însă de a lua o mică gustare!). Printre cererile sale se numără şi aceasta: „O, Doamne, Te rog, ajută-mă să slăbesc!” Unde greşeşte acest om?
Noi trebuie să trăim conform cu rugăciunile noastre, adică să facem tot ce putem, tot ce depinde de noi ca să primim răspuns la ele. Aceasta nu este o idee umanistă şi nu este nicio dovadă a lipsei de credinţă. Dimpotrivă, este o parte a ceea ce înseamnă trăirea prin credinţă.
Dacă iubim nelegiuirea din inima noastră, dacă ne ataşăm de vreun păcat cunoscut, Dumnezeu nu ne va asculta, dar rugăciunea inimii căite şi zdrobite va fi ascultată întotdeauna. Când ne-am corectat toate greşelile cunoscute, putem avea încredere că Dumnezeu va răspunde cererilor
noastre. Propriile merite nu ne vor recomanda niciodată bunăvoinţei lui Dumnezeu. Numai meritele lui Hristos ne vor mântui şi numai sângele Său ne va curăţa inima. Totuşi noi avem de făcut o lucrare, şi anume aceea de a împlini condiţiile cerute pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu.”
Dogma creştină nu spune că trebuie să fim desăvârşiţi ca să putem primi răspuns la rugăciunile noastre. Pe de altă parte, ea arată clar că noi suntem acceptaţi de Dumnezeu numai pe baza meritelor lui Hristos şi nu pe baza meritelor noastre. Ideea este că trebuie să avem o atitudine de
credinţă, umilinţă şi supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu, pentru ca El să poată lucra în viaţa noastră.
Dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru a avea o viaţă de rugăciune eficientă, probabil că cele mai importante sunt simţământul nevoii personale, simţământul neputinţei personale, conştiinţa faptului că suntem păcătoşi, că avem nevoie de har şi că singura noastră speranţă este în Domnul, care a făcut atât de mult pentru noi. Aroganţa, încrederea în sine şi mulţumirea de sine sunt ingredientele dezastrului spiritual.
În loc de concluzie
Rugăciunea este respiraţia sufletului. Ea este secretul puterii spirituale. Niciun alt mijloc al harului nu o poate înlocui şi nu poate păstra sănătatea sufletului. Rugăciunea aduce inima într-o legătură directă cu Izvorul vieţii şi întăreşte muşchii şi încheieturile experienţei religioase.
Rugăciunea este calea de a comunica direct cu Dumnezeu şi, prin urmare, ar trebui să recurgem la ea cât mai mult posibil. În viaţa Sa de rugăciune, Domnul Hristos a avut o atitudine care, dacă va fi adoptată şi de noi, va ajuta mult rugăciunilor noastre. Această atitudine include umilinţa, supunerea faţă de voia lui Dumnezeu şi perseverenţa.
Pastor Narcis Ardelean
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea
