Nicoleta Gumă, directorul filialei Caransebeş a Universităţii Hyperion Bucureşti, a fost arestată de magistraţii Tribunalului Timiş pentru o perioadă de 29 de zile, fiind acuzată că a cerut câte 1.500 de euro de la 33 de studenţi, cărora le-a promis că îi va ajuta să treacă examenul de licenţă. În acelaşi dosar, a fost arestat şi Eugen Tacotă, student în anul terminal al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Hyperion- Filiala Caransebeş, acesta fiind acuzat împreună cu directorul de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor DNA, în cursul lunii mai 2010, Nicoleta Gumă şi Eugen Tacotă, profitând de influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au asupra membrilor comisiilor de susţinere a examenului de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti au pretins şi acceptat de la un număr de 33 studenţi ai acestei facultăţi câte 1.500 de euro de la fiecare dintre aceştia, promiţând şi garantând că vor promova acest examen indiferent de nivelul cunoştinţelor de specialitate. Pe 7 iulie, procurorii anticorupţie i-au reţinut pe cei doi pentru 24 de ore, după care Tribunalul Timiş a hotărât arestarea preventivă pe termen de 29 de zile.AGERPRES